În urma reevaluării incidenței cumulată a cazurilor de COVID19 la nivelul municipiului Bacău se menține măsura stabilită în art. 2, alin (1), din Hotărârea C.J.S.U. nr. 41 din 09.10.2020, privind desfășurarea cursurilor on-line potrivit scenariului 3 pentru o perioadă de 14 zile începând cu data de 26.10.2020, urmând a fi reevaluată peste o perioadă de 14 zile.
- Art. 2 – La nivelul municipiului Bacău, se instituie suplimentar
următoarele măsuri:
(1) Unitățile de învățământ din municipiul Bacău vor efectua cursurile online, potrivit scenariului 3, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de
12.10.2020.
Totodată au fost actualizate și aprobate scenariile de funcționare pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bacău, după cum au fost propuse de consiliile de administrație ale acestora, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Direcția de Sănătate Publică Bacău.
Scenariile de funcționare pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bacău se aplică începând de astăzi, 22 octombrie a.c., sau potrivit observațiilor trecute în Anexa Hotărârii nr. 47, ce pot fi vizualizate accesând acest link.
Comunicat de presa Prefectura Bacau