In urmatoarea sedinta de Guvern se va adopta OUG pentru interventie acolo unde se semnalizeaza prezenta ursilor

0

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a precizat miercuri ca s-a finalizat proiectul ce permite interventia in cazul prezentei ursilor in comunitati. El va fi adoptat in urmatoarea sedinta de Guvern:

„Proiectul de Ordonanță de Urgență care permite intervenția imediată în localitățile unde se semnalează prezența urșilor a fost finalizat. Azi am modificat textul proiectului în așa fel încât acesta conține propunerile Ministerului de Interne, respectiv a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Am eliminat toate obstacolele legale și de interpretare, astfel încât Guvernul va adopta proiectul de Ordonanță de Urgență în următoarea ședință de guvern”, a anunțat ministrul Mediului, Tánczos Barna.

Potrivit inițiatorilor, scopul principal al actului normativ este ocrotirea unor valori esențiale: viața și integritatea corporală a persoanei, sănătatea și securitatea publică, bunurile de orice fel aflate în proprietatea publică și privată a persoanelor juridice și fizice.

Echipele vor fi formate din reprezentantul Primăriei, medicul veterinar, jandarmi și personalul tehnic de specialitate din partea gestionarului fondului forestier. Membrii echipei vor lua deciziile prin majoritate simplă, iar intervențiile vor fi graduale, a explicat ministrul Mediului.

Îndepărtarea trebuie să fie prima soluție, tranchilizarea și relocarea sunt următoarele soluții, iar împușcarea sau extragerea prin eutanasiere reprezintă ultima soluție. 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.