In trei zile, pompierii bacauani au intervenit in 78 de situatii de urgenta. Un barbat si-a pierdut viata intr-un incendiu

0

În intervalul 24-26 decembrie a.c., în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău au fost înregistrate 78 situații de urgență.

Cele mai multe intervenții sunt cele de pentru acordarea primului ajutor medical, respectiv 49 de astfel de misiuni. De asemenea, pompierii militari au acționat pentru lichidarea a nouă incendii, au intervenit în cinci misiuni pentru asistența persoanelor și au gestionat alte 15 intervenții în sprijinul comunităților.

Printre intervențiile semnificative, amintim incendiul din orașul Tg. Ocna. Un apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în după-amiaza zilei de 25 decembrie a.c., anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit. De urgență, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. În urma recunoașterii, s-a constatat că în interiorul locuinței se afla proprietarul care, din nefericire, a fost găsit decedat, ca urmare a intoxicării cu fum. Incendiul ce a avut drept cauză probabilă scurtcircuitul electric (reșou lăsat nesupravegheat), s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 1 mp., reprezentând podeaua locuinței.” a transmis ISUJ Bacau

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.