În perioada 16 – 22 septembrie 2019 se va desfășura a optsprezecea ediție a
„Săptămânii Europene a Mobilității” (European Mobility Week) sub deviza „Mergi cu noi! (Walk with us!) „.
Tema din acest an aduce în prim plan „mersul pe jos și ciclism în condiții de siguranță” și evidențiază în mod clar un mod de deplasare care este de prea multe ori subestimat: mersul pe jos.
Pentru a sărbatori acest eveniment, APM Bacău a solicitat celor 8 primării
urbane din județ înscrierea pe site-ul oficial al manifestării la adresa:
http://www.mobilityweek.eu/registration/, precum și organizarea unor acțiuni
referitoare la: transportul public, mersul pe jos, deplasarea cu bicicleta, mobilitate si sănătate, artere verzi de circulație, concursuri tematice, realizarea de pliante, afișe, banere etc. Pînă în acest moment, primăriile a 6 orașe (Bacău, Buhuși, Dărmănești, Moinești, Onești și Slănic Moldova) s-au înscris ca participante / susținatoare a acestei campanii și în colaborare cu APM Bacău, Inspectoratul Județean de Polție Bacău, Inspectoratul Școlar al Judetului Bacău prin unitațile de invățământ subordonate precum și alte entități, au demarat acțiunile propuse în planurile de activități.
Campania Săptămâna Europeană a Mobilității din 2019 încurajează oamenii să aleagă moduri active de deplasare sau să îmbine mersul pe jos si cu bicicleta, cu transportul public. Pe lângă flexibilitate, mersul pe jos și cu bicicleta are multe alte beneficii, cum ar fi accesibilitatea socială și economică, fiabilitatea, faptul că nu generează emisii și impactul pozitiv asupra sănătății. Poate mai presus de toate, orașele în care predomină mobilitatea activă sunt transformate.
Pentru a asigura toate aceste avantaje, mersul pe jos și cu bicicleta trebuie SĂ FIE sigure și SĂ PARĂ sigure pentru public. Autoritățile locale ar trebui să pună la punct infrastructura rutieră, astfel încât pietonii și bicicliștii să nu mai fie „utilizatori rutieri vulnerabili”, să se poată deplasa și să se simtă în siguranță în orașele noastre. Mai mulți oameni vor alege să meargă pe jos sau cu bicicleta, dacă rețeaua rutieră dedică un spațiu suficient pietonilor și bicicliștilor. Pe măsură ce străzile devin mai sigure pentru mersul pe jos și cu bicicleta, orașele devin mai incluzive, cu mai mult spațiu public accesibil tuturor, inclusiv pentru copii și părinții lor, vârstnici, persoanele cu mobilitate redusă și cei care au bagaje.
Investițiile într-o infrastructură sigură și comodă pentru modurile active de deplasare nu sunt doar investiții pentru cei care se identifică drept pietoni sau bicicliști, ci sunt investiții pentru noi toți. Oamenii sunt pietoni atunci când merg până la stația de autobuz, până la gară sau până la locul de parcare, atunci când merg la plimbare cu prietenii și cu familia, când vizitează un oraș nou sau pur și simplu atunci când traversează strada pentru a intra într-un magazin sau pentru a vizita un vecin. O infrastructură sigură și accesibilă înseamnă o investiție pentru societate.
Comunicat de presa APM Bacau