In listele electorale apar 603.000 bacauani cu drept de vot, cu aproape 2000 mai multi ca la locale. Judetul Bacau are o populatie stabila de 560.000 locuitori

0

Tevatura numarului de votanti prezenti in listele electorale permanente, iscata cu prilejul referendumului pentru demiterea presedintelui, nu a produs schimbari majore in modul de intocmire a acestora. Dimpotriva, listele electorale prezinta – in continuare – un numar mai mare de votanti, decat numarul populatiei reale ce locuieste in tara.

Un exemplu elocvent este judetul Bacau. In februarie 2012, un comunicat remis publicitatii de Directia de Statistica preciza ca populatia existenta in judet numara aproximativ 580.000 de persoane. Datele continute de comunicat erau provizorii, cifra ce evidentia populatia stabila din judet fiind – in realitate – chiar mai mica, respectiv 560.000.

Depopularea judetului nu a fost contabilizata de autoritati cand au fost elaborate listele electorale pentru alegerile locale. Acestea contineau numele a peste 601.000 de persoane cu drept de vot, in conditiile in care populatia stabila a judetului era sensibil mai mica.

Cu prilejul referendumului de demitere a presedintelui Traian Basescu, liderii USL s-au aratat stupefiati de diferentele existente intre datele administrative si cele statistice, incriminand proasta organizare a referendumului, acuza pusa in sarcina unor inalti functionari din Ministerul de Interne.

La jumatate de an de la episodul referendumului, listele electorale din judetul Bacau, intocmite pentru parlamentarele din 9 decembrie, contin cu aproape 2000 de votanti in plus fata de locale, desi populatia judetului nu s-a apreciat fata de momentul 10 iunie. Potrivit datelor afisate la Biroul Electoral Judetean, populatia cu drept de vot inscrisa in listele electorale permanente numara aproape 603.000 alegatori, mai exact 602.925.

Cifra este considerata normala de prefectul Claudiu Serban. Acesta a declarat pentru Bacau.net ca nu Prefectura a intocmit lista electorala permanenta aferenta judetului Bacau, ci Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu caracter personal, prin oficiul din Bacau.

“Nu noi, Prefectura, ne-am ocupat de elaborarea acestor liste. Sunt liste verificate de primari si secretarii unitatilor administrativ-teritoriale. In baza acestora, Oficiul de Prelucrare a Datelor cu caracter personal a constituit listele electorale permanente. Noua ne-au fost transmise de Autoritatea Electorala Permanenta”, a afirmat Serban. Prefectul a declarat ca abia in 2013 vor fi oficializate datele recensamantului, in baza carora se vor constitui viitoarele liste electorale.

Diferentele semnificative de populatie contabilizate in listele electorale permanente si cele statistice au devenit, deja, traditie. La localele din 10 iunie, in municipiul Bacau au fost inregistrati peste 160.000 de alegatori, in conditiile in care populatia stabila a orasului este de doar 133.000 locuitori.

Desi la referendumul din vara diferentele dintre datele administrative (listele electorale) si cele statistice (recensamant) au cauzat un intreg scandal, acesta pare sa se fi aplanat intre timp. Diferentele demografice, mentinute si in cazul parlamentarelor, nu mai deranjeaza nicio formatiune politica.

Conform informatiilor date publicitatii de Biroul Electoral Central, la alegerile de duminica sunt asteptati la urne aproximativ 18.248.414 romani cu drept de vot, cu 44.100 mai putini ca la referendumul de suspendare a lui Basescu.

Lista cu numarul alegatorilor pe colegii

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.