Vineri, Guvernul a adoptata hotararea care stabileste noile masuri de relaxare care intra in vigoare din acest weekend. Masurile se aplica din 15 mai.
Se elimina obligativitatea purtarii mastii in spatii deschise si se renunta la restrictiile pe timp de noapte.
In schimb, restaurantele vor functiona doar pana la ora 24: ”Se stabileşte programul retaurantelor în intervalul orar 5-24”, a anunţat premierul.
Acesta a mai precizat că se crează posibilitatea ca în spaţiile deschise competiţiile să se desfăşoare cu prezenţa spectatorilor, cu ocuparea a 25% din locuri.
La aceste evenimente vor participa doar persoane vaccinate sau persoane care prezintă un test negativ pentru coronavirus. ”Spectacole de tip drive in sunt permise numai dacă ocupantii maşinii sunt membri ai aceleiasi familii sau a cel mult 4 persoane din alte familii”, a mai transmis premierul.
De asemenea, premierul a mai precizat :
- se vor tine concerte în spațiul liber cu 500 de persoane, cu mască, pentru cei care s-au vaccinat și au 10 zile de la rapel, un test RT PCR nu mai vechi de 72 de ore sau test antigen nu mai vechi de 24 de ore
- este permisă activitatea în săli de sport și fitness până la 70% din activitate.”, a spus Cîțu.
LISTA AICI.