Heliport de 1 milion de euro, in Onesti. Consiliul Judetean si Municipiul Onesti se asociaza pentru acest proiect

2

Județul Bacău și Municipiul Onești au semnat un acord de asociere pentru a finanța și realiza în comun un proiect vital pentru sănătatea publică din regiune: construirea unui heliport la Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești. Valoarea totală a proiectului este de 5 milioane de lei, iar investiția include, pe lângă heliportul propriu-zis, amenajarea unui acces carosabil de aproximativ 200 de metri, demolarea unor construcții neautorizate și instalarea unui punct de comandă.

Necesitatea acestui heliport a fost evidențiată de faptul că Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești deservește anual circa 300.000 de pacienți din întreg județul Bacău, mulți dintre aceștia fiind transportați în stare critică cu elicoptere SMURD. În prezent, elicopterele aterizează pe stadionul „Energia”, aflat la distanță de spital, ceea ce îngreunează transferul rapid al pacienților, un factor crucial în cazurile de urgență.

Prin acest proiect, se va construi o platformă de suprafață cu dimensiuni minime de 15×15 metri, capabilă să suporte elicoptere de tip EC-135 sau similare. Heliportul va fi echipat cu balizaj, marcaje speciale și alte echipamente necesare pentru operarea în condiții de siguranță, atât ziua, cât și noaptea

Pentru realizarea acestui proiect, Județul Bacău va contribui cu 90% din suma totală necesară, adică aproximativ 2,54 milioane de lei, în timp ce Municipiul Onești va acoperi restul de 10%, echivalentul a 282.588,65 lei. Alte 2 milioane lei vor veni de la Guvern, datorita unui amendament facut de parlamentarii PSD Bacau.

Consiliul Județean Bacău sprijină noi proiecte. În ședința Consiliului Județean , au fost aprobate două proiecte importante pentru Onesti și locuitorii Văii Trotușului. Primul vizează asocierea Județului Bacău cu Municipiul Onești în vederea realizării în comun a unui heliport în valoare de 5 mil lei. Al doilea proiect privește asocierea celor două entități în vederea finanțării în comun a obiectivului de investiții “Modernizare Calea Adjudului, DN1 1 A, Onesti-Adjud în valoare de aproape 40 mil lei. Pentru ambele proiecte, Consiliul Județean Bacău va asigura 90% din cofinanțarea proiectelor iar Municipiul Onești 10%.” a transmis Gelu Panfil – vicepresedinte CJ Bacau

Heliport SJU Bacau
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

2 COMENTARII

  1. Vai,dar cum nu s-au ocupat să introducă în patrimoniul UNESCO mizeria de stadion din centrul orașului,nu fac ei parc atletik la naiba în praznic, măi, măi de ce sunteți cârcotași? Apoi ce, câți ani au trecut de când distrug țara aveți răbdare încă se mai poate fura câte ceva!!!

  2. Consiliul județean nu are banii decât pentru salariile lor marii, S au apucat de proiecte și nu mai au banii să le termine. Nu au primit nici un ban de la PNNR și nu vor primi, nu au terminat lucrările la spital , nu au terminat biblioteca, muzeu, parcul atletik. În curând toate se vor ori că nu au banii. Numai minciuni, se laudă că fac, că dreg și în timpul lucrărilor nu mai fac nimic din ce au spus.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.