Guvernul a reglementat circulaţia trotinetelor electrice: Vârsta minimă pentru a le utiliza este 14 ani

0

Guvernul a reglementat, în şedinţa de marţi, prin OUG, circulaţia cu trotineta electrică, iar potrivit prevederilor adoptate aceasta poate fi condusă doar de persoane de cel puţin 14 ani, pe pistele pentru biciclete şi pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50km/h.

Vela a prezentat şi care sunt noile reglementări.

”Astfel,  pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani. Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare. Cei care folosesc trotineta şi au sub 16 ani, adică între 14 şi 16 ani este obligatorie casca de protecţie. Este interzis transportul pasagerilor pe aceste mijloace de transport şi ca zonă de folosinţă sunt pistele de biciclete sau pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50km/h. Trotinetele electrice nu pot depăşi viteza de 25 km/h şi evident această ordonanţă completează definiţia trotinetei pentru a fi foarte clar, atunci când se foloseşte, în ce parametri ai actului normativ se încadrează cel care foloseşte trotineta”, a declarat ministrul.

Sursa: news.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.