Grupul Grampet, fondat de Gruia Stoica, va începe producția de bitum polimerizat pe platforma fostei rafinării RAFO Onești. Grampet Logistics, parte a grupului, a achiziționat patru stații de producție, cu o capacitate anuală totală de 480.000 tone. Prima unitate, aflată în curs de montare, va produce 120.000 tone anual, iar testele sunt programate pentru începutul lunii aprilie.
Noua unitate de producție a intrat în portofoliul Grampet Logistics ca răspuns la cererea crescută de bitum în România. Proiectată să funcționeze non-stop, aceasta va asigura aprovizionarea constantă pentru sectorul construcțiilor din România, Republica Moldova și Ucraina. În funcție de evoluția cererii, compania ia în calcul extinderea proiectului.
„Ne propunem să sprijinim constructorii de drumuri și autostrăzi în atingerea obiectivelor asumate prin contractele finanțate din PNRR. Această investiție reprezintă o extindere strategică a Grupului Grampet la nivel regional,” a declarat Gruia Stoica, președintele grupului.
Stațiile vor topi între 15 și 18 tone de bitum pe oră, la 165°C, iar pentru bitumul modificat cu polimeri, capacitatea va fi de 15 tone/oră. Bitumul lichid va fi stocat și livrat printr-un sistem modern de pompare și încălzire, asigurând eficiență maximă în distribuție.

Articolul integral pe economedia.ro