Gripa nu ne lasa. Aproape 2800 de infectii respiratorii, in ultima saptamana, in judetul Bacau

0

Numarul de infectii respiratorii este in crestere in judetul Bacau. Fata de penultima saptamana cand au fost 2300 de persoane cu infectii respiratorii, in ultima saptamana – 9-15 ianuarie – numarul a crescut la 2800. Dintre acestea, 2376 au fost depistate cu infectii de cai respiratorii superioare, iar 380 cu pneumonii. Din fernicire, nu s-a inregistrat nici un deces.

DSP Bacau a primit de la Ministerul Sanatatii un numar total de 45.360 de doze de vaccin gripal, din care până în data de 17.01.2023 au fost vaccinate 44.427 de persoane. În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania se deruleaza prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Mentionam ca in saptamana mai sus amintita, s-au inregistrat 199 cazuri de gripa tip A si B, din mediul urban si rural, astfel: la grupa de varsta 0-1 an: 24 cazuri, la grupa de varsta 2-4 ani: 49 cazuri, la grupa de varsta 5-14 ani: 41 cazuri, la grupa de varsta 15-49 ani: 27 cazuri, la grupa de varsta 50-64 ani: 29 cazuri si 17 cazuri la grupa de varsta peste 29 de ani.

La nivelul județului Bacau exista 5 centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, potrivit prevederilor legale in vigoare, pentru a ușura accesul la asistență medicală pentru copii și pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare în Unitățile de Primiri Urgențe.

Copiii care au simptome de viroza respiratorie vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, clinic, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare. Acestea au spații special destinate, cu circuite funcționale corespunzătoare.” se arata intr-un comunicat transmis de DSP Bacau

Copiii a căror simptomatologie persistă mai mult de 3-5 zile sau cei la care se agravează sub tratamentul deja administrat vor fi îndrumați de medicul de familie către centrele de evaluare pediatrică.

Copiii cu simptomatologie severă sau cei cu factori de risc vor fi direcționați de medicul de familie sau din centrele de evaluare către spital (UPU/CPU).

Lista unităților care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii

 Centrul deevaluareAdresaTelefone-mailProgram
1SPITALUL „PROF.DR.EDUARD APETREI” BUHUȘI – CENTRU DE EVALUARE CPUStr. Voioaga nr. 3,Buhuși0752.300.246office@spitalbuhusi.roLuni – Duminică  08:00- 19:00
2SPITALUL „PROF.DR.EDUARD APETREI” BUHUȘI – CENTRU DE EVALUARE BOLI INFECȚIOASEStrada Dr. Davila, nr. 12, Buhuși0234.231.545office@spitalbuhusi.roLuni – Vineri 08:00- 14:00
3SC POLIMED PODU TURCULUIStrada Tudor Vladimirescu, nr. 94, Podu Turcului0234.289.637polimedbc@xnet.roLuni – Vineri 07:00 – 15:00
4SPITALUL MUNICIPAL ”SF. IERARH DR. LUCA” ONEȘTIStrada Perchiului, nr. 1, Onești0234.307.025infectioaseonesti@yahoo.com  Luni – Vineri 08:00- 14:00
5SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BACĂUStrada Spiru Haret 2 , Bacău, et V, Spital „Sfânta Maria”0786.530.801spitalulbacau@gmail.com  Luni – Vineri 08:00 – 15:00

 Precizam că există posibilitatea de a vă adresa si celor 5 centre de permanență care asigură continuitatea asistenţei medicale primare în urmatorul program de funcţionare:

  • Zile lucrătoare 15.00-08.00
  • Sâmbata/ duminica/ sărbătorile legale  şi zile declarate libere de catre Guvernul  României   08.00-08.00 (garda 24 ore) 
  1. CENTRUL DE PERMANENŢĂ SLĂNIC MOLDOVA  Str. Vasile Alecsandri, nr. 22 ,                                      telefon: 0234/691111
  2. CENTRUL DE PERMANENŢĂ GHIMEŞ PALANCA Comuna GhimesFaget sat Ghimes-Faget,              telefon: 0234/385008
  3. CENTRUL DE PERMANENŢĂ STĂNIŞEŞTI Comuna Stănişeşti,  telefon: 0234/284610
  4. CENTRUL DE PERMANENŢĂ AGĂŞ Comuna Agas –  sat Cotumba  telefon: 0234/386426
  5. CENTRUL DE PERMANENŢĂ MOINEŞTI  str. G. Enescu nr. 3, telefon: 0234/362948

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.