Pentru primul trimestru al acestui an, volumul tranzacțiilor cu proprietăți comerciale (birouri, mall-uri, depozite și hoteluri) este prognozat să atingă un nivel record pentru ultimii 5 ani, pe fondul unor tranzacții mari care, inițial, erau planificate pentru 2024. Cristi Moga, Head of Capital Markets la compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, afirmă că în prima lună a anului s-au semnat deja două tranzacții semnificative pe segmentul de retail. Grupul britanic M Core a achiziționat mall-ul Shopping City Suceava, precum și cele șapte strip mall-uri pe care investitorul sud-african MAS le deținea în România, ultima tranzacție fiind evaluată la peste 50 de milioane de euro.
„Astăzi, cu actualele costuri de construcții, se vede o oarecare reticență pentru dezvoltarea de proprietăți noi, cel mai mult se simte pe segmentul birourilor acest lucru, în condițiile în care costul de înlocuire al unei proprietăți pe care o poți cumpăra poate fi similar. Sunt dezvoltatori imobiliari care s-au gândit că nu are rost să dezvolte la un randamente de 8-9%, când pot cumpăra o proprietate la cheie cu același randament“, adaugă consultantul. El mai spune faptul că, până acum, nu au fost multe imobile de vânzare pe piață și pentru că propritetarii nu au fost forțați să vândă și nu acceptă yield-urile care se propun astăzi în piață, inclusiv pe sectorul de birouri.
Cele mai mari achiziții din ultimii 5 ani au fost realizate de Pavăl Holding, CTP și AFI Europe, investitori care și-au consolidat pozițiile pe piață prin preluarea de portofolii de clădiri de birouri (Pavăl Holding și AFI Europe) și de parcuri industriale și de logistică (CTP). Preluările au reprezentat și ieșirea de pe piața din România a grupului austriac CA Immo, de pe segmentul de birouri a grupului sud african NEPI Rockcastle și de pe cel industrial a celor de la Globalworth.

În ciuda climatului volatil, marcat de numeroase evenimente cu impact major, piața locală a continuat să atragă investitori noi, atât locali, cât și cu capital străin, printre aceștia numărându-se M Core (Marea Britanie), Supernova (Austria), Adventum Group (Ungaria), Fortress (Africa de Sud), Oresa Industra (Suedia), BT Property (Romania), Vectr Holdings (India), Vincit Union (Letonia), W&E Assets (USA) sau AYA Properties (Belgia).
Per total, în perioada 2020 – 2024, au fost înregistrate 159 de tranzacții, valoarea medie fiind de peste 28 de milioane de euro. Cele mai tranzacționate proprietăți au fost imobilele de birouri, cu un volum care a depășit 2,2 miliarde de euro și o cotă de aproape 50% din total, acestea fiind urmate de proiectele comerciale, cu o cotă de 24%, respectiv de proprietățile industriale (19%).

Circa 60% din volumul investit a fost direcționat către proprietăți situate în București, în condițiile în care peste un sfert din piață este reprezentat de achiziții de portofolii de active amplasate în mai multe orașe din țară.
Citește articolul integral aici.
bv lor,stiu ca in imobiliare nu pierzi niciodata,au grija de banii lor