Adrian şi Dragoş Pavăl, fondatori ai retailerului de bricolaj Dedeman, cea mai puternică afacere antreprenorială românească, şi-au majorat deţinerea la compania de inginerie şi tehnologie Simtel Team (simbol bursier SMTL) de la 5% din vara lui 2021 la circa 8,2% în prezent, potrivit unei raportări de la Bursa de Valori Bucureşti.
Astfel, prin intermediul vehiculului de investiţii Pavăl Holding, prin care fraţii investesc la BVB, cei doi ajung la o investiţie de circa 15,6 milioane de lei la Simtel. Mai exact, fraţii Pavăl deţin peste 630.000 de acţiuni SMTL dintr-un total de 7.760.500 de acţiuni.
Anterior, cei doi deţineau 5% din Simtel, acţiunile fiind cumpărate pentru 4,6 mi. lei înainte ca societatea să debuteze pe Bursă în 2021, ceea ce înseamnă că investiţia recent realizată este de peste 10 milioane de lei.
„Simtel Team, un business pornit de pe băncile facultăţii de o echipă de trei absolvenţi de Electronică şi Telecomunicaţii, a devenit una dintre cele mai importante companii locale de inginerie şi tehnologie, fiind acum într-o piaţă cu o creştere exponenţială, cea a energiei verzi. Listată anul trecut la Bursa de Valori şi devenită una dintre cele mai dinamice acţiuni din ringul de tranzacţionare, Simtel Team se uită acum spre zona de stocare, mobilitate electrică sau robotică pentru a găsi noi direcţii de creştere. Simtel Team a fost înfiinţată în anul 2000, fiind iniţial un furnizor de servicii pentru zona de telecomunicaţii. Ulterior însă, compania a intuit tendinţe importante, una dintre ele fiind chiar boomul de energie verde experimentat de România în perioada 2009-2014, lucru care a contribuit la dezvoltarea sa ulterioară.” anunta zf.ro
Sursa: zf.ro