Fratii Adrian si Dragos Paval, proprietarii lanturilor de magazine Dedeman, lanseaza prin Paval Holding, un fond de private equity dedicat întreprinderilor mici și mijlocii din România.
Fondul va fi finanțat integral de Pavăl Holding, va deveni operațional începând cu luna mai și va fi condus de Laurențiu Ciocîrlan, care a deținut anterior poziția de Head of Investment Banking la Raiffeisen Bank.
“Considerăm că este un moment potrivit pentru a ne adresa acestui segment de companii, care au prea puține opțiuni de finanțare pentru dezvoltare, în ciuda faptului că reprezintă categoria cea mai dinamică și promițătoare din economia României. Suntem siguri că printre aceste firme se găsesc și cele care peste câțiva ani vor fi noile campioane ale businessului românesc. Este primul fond de private equity cu capital românesc care își propune să sprijine firmele locale atât în consolidarea prezenței pe piața din România, cât și în extinderea lor regională”, spune Dragoș Pavăl.
Sursa: profit.ro