Compania detinuta de fratii Paval, Paval Holding SRL, a cumparat 5% din producatorul de vinuri Purcari Wineries (Wine). Pretul platit pentru tranzactie a fost de aproximativ 5 milioane de euro.
Purcari notează în raport că pe 3 martie 2020 a ajuns la o deţinere de 1 mil. de acţiuni WINE. Şedinţa în care Paval Holding a depăşit pragul de 5% coincide cu cea în care SEB Investment Management AB şi-a redus participaţia la Purcari de la 8,45% la 4,81%, ceea ce înseamnă că cel mai probabil fondul de investiţii din SUedia a fost vânzătorul.
Compania fondată de omul de afaceri Victor Bostan a încheiat anul 2019 cu venituri de 199 mil. lei, în creştere cu 18% faţă de anul precedent, şi un profit net de 44,3 milioane lei, plus 6,2%, potrivit raportului financiar preliminar.
Sursa: ZF.ro