FOTO | Falsifcatorii de carduri din Bacau, prinsi de DIICOT. Cum furau acestia banii cu ajutorul unor dispozitive cu unde radio

0

La data de 19 octombrie a.c., polițiștii Direcției de Investigații Criminale, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează 7 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Iași, Bacău și Neamț, într-o cauză vizând activitatea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, transfer neautorizat de date informatice, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Din cercetări a reieșit că, la începutul anului 2021, 6 persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care, pe parcurs, ar fi aderat alte 4 persoane, în scopul comiterii de infracțiuni informatice, constând în montarea la ATM-uri sau alte terminale de plată, din țară și din străinătate, de dispozitive electronice de skimming, cu ajutorul cărora ar fi citit datele cardurilor bancare ale persoanelor care utilizau ATM-urile sau terminalele de plată.

Datele ar fi fost transmise prin unde radio către telefoanele mobile deținute de membrii grupului infracțional organizat.

Cu ajutorul acestor telefoane mobile, care ar fi preluat temporar (atât timp cât cardul bancar autentic se afla în proximitatea dispozitivelor electronice de skiming) datele cardului bancar folosit de către persoanele vătămate, ar fi fost retras numerar de la ATM – uri cu tehnologie de comunicare prin unde radio integrată sau ar fi fost efectuate plați, cu ajutorul unui P.O.S. obținut, în prealabil, de membrii grupului infracțional organizat, prin intermediul unor societăți comerciale administrate, în fapt, de către aceștia.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, vor fi conduse, în vederea audierii, 6 persoane, despre care există bănuiala că ar fi implicate în desfășurarea activităților infracționale.

La acțiune participă și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.