FOTO | Angajatii de la Apele Romane au inceput sa indeparteze stuful de la Insula de Agrement cu o senilata amfibie, unica in tara

0

Lucrările întreținere a lacului din jurul Insulei de Agrement, prin cosirea & degajarea stufului şi a vegetației, au demarat sub supervizarea specialiştilor de la Apele Române Siret şi a celor din Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău.

O şenilată amfibie unică în țară, recent intrată în dotarea ABA Siret, execută cosirea şi îndepărtarea stufului, inclusiv la o adâncime de până la 4 metri, dacă o astfel de operațiune se impune.

„Chiar dacă utilajul a ajuns în Bacău de mai mult timp, am „împins” startul toaletării spre toamnă, din rațiunea de a proteja şi salvgarda fauna din zona Insulei de Agrement, mai ales în perioada de cuibărit. Eficiența echipamentului şi tehnologia existentă pe amfibie vor permite curățarea lacului într-un timp mult mai scurt decât de obicei, cu un consum infinit mai mic de resurse alocate.” a transmis prefectul Bacaului – Lucian Bogdanel

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.