FOTO | Acțiune în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale

0

     La data de 16 octombrie a.c, polițiști de ordine publică, siguranță școlară, pentru protecția animalelor, criminaliști, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică Bacău, împreună cu polițiști ai Serviciului pentru Imigrări al judeţului Bacău, ai Poliției Locale și reprezentanți ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Agenției pentru Pescuit și Acvacultură Bacău și ai unui furnizor de energie electrică au acţionat în mediul urban și rural.

          Acțiunea a vizat prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, faptelor de natură antisocială în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, prevenirea absenteismului şcolar, verificarea respectării legislaţiei în vigoare din domeniul protecţiei animalelor, combaterea activităţii ilicite în domeniul exploatării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos și combaterea braconajului piscicol.

          În cadrul activităților desfășurate, în domeniul migrației ilegale au fost vizate 8 locații de cazare și au fost verificați 65 de cetățeni străini din punct de vedere al valabilităţii documentelor de şedere.

          La nivelul unităților de învățământ au fost susținute activități specifice de prevenire a violenței în școli cu participarea a 200 de elevi și 10 cadre didactice. Totodată, au fost depistați absentând de la cursuri 38 de elevi.

          17 unități comerciale au fost verificate pentru asigurarea respectării normelor de igienă în unitățile de alimentație publică.

          De asemenea, polițiștii au verificat respectarea legislației în domeniul protecției animalelor, fiind plasat în adăpost un exemplar canin.

          Pentru neregulile constatate, forțele de ordine au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei și au constatat în flagrant delict 3 infracțiuni. De asemenea, au fost confiscate 12 plase tip monofilament.

          La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.