Fosta grefieră de la Tribunalul Bacău, Viorica Stanciu, condamnată cu suspendare de Tribunalul Neamț

0

Viorica Stanciu, fostă grefieră în cadrul Tribunalului Bacău, a fost condamnată la 2 ani și 8 luni de închisoare, cu suspendare, de Tribunalul Neamț. Instanța nemțeană a pronunțat sentința la începutul lui aprilie. În decembrie 2014, grefiera a fost reținută într-un dosar de trafic de influență în relație cu dosarul evazionistului nemțean Marius Crăciun. Procurorii DNA au arătat că grefiera de la Tribunalul Bacău, beneficiind de complicitatea lui Sorinel Voroneanu, a pretins și acceptat de la Andreea Elena Crăciun o sumă de bani, lăsând să se înțeleagă că își poate exercita influența asupra judecătorilor din cadrul Curții de Apel Bacău și, astfel, să-i determine pe aceștia să pronunțe o hotărâre favorabilă inculpatului Marius Crăciun, aflat – la acel moment – în arest preventiv în Bacău.

Pe lângă pedeapsa cu suspendare, Tribunalul Neamț i-a fixat lui Stanciu o perioadă de încercare de 3 ani. Într-o situație similară se află și sora lui Crăciun, aceasta fiind condamnată de instanță la 2 ani de închisoare cu suspendare, cu o perioadă de încercare de 3 ani. Judecătorii au fost mai aspri cu ceilalți inculpați, Sorinel Voroneanu și Constantin Stroia primind câte 4 ani de închisoare, conform datelor existente pe portalul just.ro. Instanța a confiscat de la Voroneanu suma de 9000 de lei, inculpații fiind obligați la plata a 1200 lei fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare.

Viorica Stanciu a fost reținută de organele judiciare în decembrie anul trecut, procurorii acuzând-o de comiterea infracțiunii de trafic de influență. Stanciu a reușit s-o convingă pe sora evazionistului Crăciun, Andreea Elena, că poate interveni pe lângă judecătorii Curții de Apel Bacău în vederea obținerii unei sentințe favorabile evazionistului nemțean. Traficul de influență promis de grefieră viza fie obținerea unei hotărâri de punere în libertate a lui Crăciun, fie o hotărâre de înlocuire a detenției provizorii cu o altă măsură cu caracter preventiv (arestul domiciliar, control judiciar etc). Suma pretinsă inițial de Stanciu a fost apreciată la 10-20.000 euro, ulterior fiind fixată la 50.000 euro, discuțiile cu Andreea Elena Crăciun având loc în luna septembrie 2014.

DNA a apelat condamnarea pentru trafic de influență, dosarul (103/103/2015) urmând să se judece la Curtea de Apel Bacău. Aceeași fostă grefieră a fost condamnată, de asemenea cu suspendare, într-un alt dosar penal aflat pe rolul Tribunalului Neamț. La 9 aprilie, instanța nemțeană o condamna pe Viorica Stanciu la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influență, fixând un termen de supraveghere de 3 ani.

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.