Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău a confirmat continuarea urmăririi penale dispuse de organul de cercetare penală din cadrul I.P.J. Bacău – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu privire la un suspect, primarul comunei Buhoci din județul Bacău, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal.
Din cercetările efectuate până în prezent, reiese că suspectul – Cristian Istoc, în calitate de primar al comunei Buhoci. din județul Bacău, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de Codul administrativ, în sensul că, începând cu data de 22.07.2021, nu a eliberat din funcție administratorul public al unității administrativ-teritoriale, deși acesta fusese condamnat penal pentru comiterea unei infracțiuni de corupție. Ca urmare, au fost plătite în continuare drepturi salariale în favoarea acestuia până la data de 15.05.2024, însumând 341.854 lei.
De asemenea, la data de 24.10.2024, procurorul de caz a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra a șase bunuri imobile (terenuri) aparținând suspectului, pentru recuperarea pagubei de 341.854 lei produse prin infracțiune.
„Menționăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” a transmis Parchetul
nu mai e in functie,fost penelist