Cu prilejul aniversării a 95 de ani de la marea sărbătoare a Reîntregirii Neamului Românesc din 1 Decembrie 1918, Primăria Municipiului Bacău împreună cu Garnizoana Bacău, organizează duminică, 1 Decembrie 2013, orele 10,00, festivitatea oficială de depunere a unor jerbe şi buchete de flori, care va avea loc la Monumentul Eroilor Întregirii Neamului din Cimitirul Eroilor, din strada Constanţei. Etapele ceremonialului vor fi următoarele:
– primirea oficialităţilor
– intonarea Imnului Naţional al României
– oficierea ceremonialului religios
– depuneri de jerbe şi buchete de flori în acordul Imnului Eroilor
– defilarea gărzii de onoare.
La ceremonial vor fi prezenţi urmaşi ai eroilor căzuţi pentru Patrie, veterani de război, cadre militare active, în retragere sau în rezervă, elevi, studenţi. Activitatea se încheie cu defilarea Gărzii de Onoare, asistenţa deplasându-se în faţa cimitirului pentru a primi onorul militar.
În Piaţa Tricolorului, începând cu orele 12,00, va avea loc un ceremonial militar si religios, unde vor fi rostite alocuţiuni referitoare la sărbătorirea Zilei Naţionale a României, de către reprezentanţii:
– Prefecturii Judeţului Bacău
– Consiliului Judeţean Bacău
– Primăriei Municipiului Bacău
– Garnizoanei Bacău.
După acest moment, garda de onoare va prezenta onorul, iar in incheiere va avea loc un spectacol cultural-artistic.
mi piace …