Festivalul Luminii va avea loc duminica, 19 mai, de la ora 17:00 in Parcul Cancicov din Bacau. Odată cu lăsarea întunericului şi până la ora 22:30, aleile principale ale parcului vor fi luminate de cele circa 3000 de lumânări în „gulguţe” (cutii din hârtie pliate în tehnica origami). Tema centrală a festivalului este “ Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”.
Este un alt fel de festival, este un spaţiu de manifestare artistică a tinerelor talente. Cercetaşii vor să ofere comunităţii locale o atmosferă de linişte creată de miile de lumânări. Astfel, timp de câteva ore, băcăuanii să se deconecteze de la problemele şi stresul zilnic şi să se bucure de lucrurile mărunte. Cercetaşii au pregătit jocuri, concursuri, ateliere, jonglerii şi multe alte surprize. Festivalul se desfăşoară pentru a patra oară în Bacău.