EXCLUSIV. Sport Club „PNL Bacău”, asociația de partid care „blătuiește” în dușmănie banul public (I)

0

Sesiunea de sponsorizări „primăvara 2014” s-a dovedit extrem de fructuoasă pentru Asociația Sport Club Bacău. Aceasta a obținut, în baza Legii 350, o generoasă „pomană” din bugetul municipalității: 2,8 milioane lei, aproape 700.000 euro. Asociația păstorește destinele unui club de fotbal de divizia B, Sport Club Bacău, „inventat” în 2010 și care a tocat în ultimii ani milioane de euro din banul public, fără a contabiliza nicio realizare notabilă. Interfața publică a asociației este Liviu Goian, vicepreședintele organizației municipale Bacău a PNL și patronul unei firme beneficiare de contracte de lucrări publice în Bacău. În culisele Sport Club Bacău colcăie, însă, oficiali din Primărie sau Consiliul Județean Bacău care – prin activitatea lor – frizează limitele conflictului de interese cu caracter penal.

stema_mesagerul_bacauLa-nceput a fost Clubul Sportiv Mesagerul Bacău, un club de fotbal înființat de un număr de funcționari din cadrul Primăriei Bacău, în 2006, pentru a da curs propriei pasiuni față de „sportul rege”, FOTBALUL. Echipa Mesagerul a evoluat câțiva ani în ligile inferioare (4 și 5), bătând mingea pe maidanele Bacăului în compania unor echipe de nivel județean.

Regăsim, în actul constitutiv al Mesagerului, în anii de debut ai clubului, persoane precum Sorin Tănăselea, auditor public extern la Camera de Conturi Bacău, Sorin Jălboaie, jurist în cadrul Uniunii Județene a Cooperației de Consum, Mihai Năstruț (observator în cadrul Asociației Județene de Fotbal – AJF Bacău), Gavrilescu Corneliu, jurist în cadrul Primăriei Bacău (în prezent Șeful Serviciului Juridic) precum și un oarecare Cristinel Anghel, până în 2009 consilier superior în cadrul Serviciului Restituire Proprietăți din cadrul municipalității Bacău.

Ultimii doi, Gavrilescu și Anghel, sunt mici vedete locale, cunoscute întrucâtva băcăuanilor: în octombrie 2009, numele lor s-au regăsit în prim-planul scandalului de corupție „Aur pentru funcționari”, alături de cel al secretarului municipiului Bacău, Ovidiu Popovici, dar și ale unor afaceriști dubioși din oraș, care anterior cumpăraseră drepturile litigioase ale mai multor proprietăți din Bacău și așteptau acum, cu sufletul la gură, retrocedarea respectivelor imobile.( Citeste mai multe AICI )

În primăvara lui 2009 (martie – aprilie), Popovici și Gavrilescu – colegi juriști în Primărie – au făcut denunț la DNA, în baza „turnătoriei” celor doi formându-se dosarul de corupție amintit, care a „explodat” abia în toamna acelui an. Ultimul, Gavrilescu, a consemnat în denunț că ar fi primit 700 de euro de la unul dintre oamenii de afaceri implicați în caz, prin intermediul lui Cristinel Anghel, care a strecurat banii în buzunar după un meci de fotbal, fără ca Gavrilescu să bage de seamă „atenția”. Soarta s-a dovedit nemiloasă cu Anghel, colegul de „Mesager” și de fotbal al lui Gavrilescu: în noiembrie 2013, DNA l-a trimis în judecată pe fostul funcționar din cadrul Serviciului Restituire Proprietăți pentru luare de mită și trafic de influență (https://www.bacau.net/cristinel-anghel-fostul-sef-al-serviciului-cadastru-trimis-in-judecata-in-dosarul-aur-pentru-functionari/).

În iunie 2010, printr-un miracol, Mesagerul câștigă – după lovituri de departajare – barajul de promovare în liga a 3-a, învingând cu 8-7 echipa FC Gaz Metan Tg. Mureș. Cu numele deja pătat de corupția propriilor membri fondatori, dar și cu perspectiva de a accede în eșaloanele valorice superioare, clubul avea nevoie de o schimbare urgentă.

Mesagerul devine Sport Club

mesagerul_bacauMesagerul parcurge această schimbare de proporții în 2010. Din clubul amator, de ligile 4 și 5, Mesagerul tinde spre un statut de club profesionist, odată cu promovarea în liga a 3-a. Nu o face pur și simplu, ci impulsionat de profesioniști ai politicii, aflați în anturajul puterii locale, oameni apropiați de PNL Bacău, precum și de administrația Stavarache.

Pe parcursul lui 2010, Liviu Goian(foto) – vicepreședintele organizației municipale a PNL – solicită, din postura de împuternicit al CS Mesagerul, modificarea actului constitutiv al clubului, în sensul schimbării persoanelor din structurile de conducere (Adunarea generală, Consiliul Director). Modificările culminează cu schimbarea numelui clubului: el nu va mai purta denumirea Mesagerul, ci Sport Club Bacău, mai precis Asociația Sport Club Bacău.Liviu Goian - PNL

Prin Încheierea nr. 143 din dosarul 11634/180/2010 (Citeste AICI), Judecătoria Bacău admitea în septembrie 2010 cererea de schimbare a numelui, demisia structurilor de conducere, înlocuirea membrilor cu unii noi și aderarea la Federația Română de Fotbal a nou-formatei „Asociația Sport Club Bacău”. Noile culori ale clubului erau roșu, galben și alb. Mesagerul era, prin urmare, istorie. Clubul făcea loc în liga a 3-a (Divizia C) unei noi structuri sportive, dominată de un pregnant iz politic.

Era Goian, penelizarea fotbalului băcăuan

Nastasa Claudiu OKÎn iulie 2010, aflăm din aceeași Încheiere nr. 143, în Asociația Sport Club sunt cooptați noi membri, menirea lor fiind aceea de a-i face uitați pe funcționarii care au fondat, în urmă cu ani de zile, defunctul Mesagerul. Dispar din noua organigramă Tănăseala, Jălboaie, Anghel și Năstruț. În asociație sunt cooptați Liviu Goian, Claudiu Năstasă(foto), Marius Danciu, Gabriel Stănică Lupu, precum și Liviu Rusu, afacerist băcăuan patron al societății Di Livio Impex SRL. Consiliul Director al Asociației Sport Club Bacău este prezidat de omniprezentul Goian, cu Ciprian Panait în rol de vicepreședinte și Marius Danciu pe post de secretar. Claudiu Năstasă, Gabi Lupu și Liviu Rusu figurează ca membri asociați în cadrul Asociației Sport Club Bacău.

Gabi Lupu (foto), director în cadrul Primăriei Bacău (șeful Direcției Tineret Sport și fost șef al CSM 2010 Bacău, până în martie 2014) , Stanica Lupu OKMarius Danciu (fost consilier județean PNL, în prezent director tehnic în compania de stat Transelectrica – ST Bacău și membru în Consiliul de Administrație al Companiei Regionale de Apă Bacău), Claudiu Năstasă vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău și secretar general al organizației județene PNL Bacău (în trecut, fost consilier județean PNL). Cu toții îndeplinesc funcții cu caracter public: niciunul însă, cu excepția lui Năstasă, nu a trecut în declarația de interese calitatea de membru în Asociația Sport Club Bacău, prezidată de Goian. Și la el apare, în schimb, o mică problemă. În declarația de interese din 12 iulie 2012, Năstasă uită să menționeze că e membru în Asociația Sport Club Bacău. Omisiunea e corectată abia după jumătate de an, când într-o nouă declarație de interese (6 februarie 2013) consilierul județean își divulgă statutul de membru al asociației amintite. Asta, în condițiile în care Năstasă figurează membru în Asociația Sport Club Bacău încă din iulie 2010, cel puțin în actele Judecătoriei Bacău.

Danciu Marius OKÎntr-un conflict de interese flagrant se află, după câte se pare, Gabriel Lupu, care ca angajat al Primăriei Bacău, pe funcție de conducere (șeful Direcției Sport), figurează drept asociat într-o structură sportivă (Asociația Sport Club Bacău) ce a beneficiat și beneficiază în continuare de sponsorizări substanțiale din bani publici acordate de Primăria Bacău (angajatorul lui Lupu). Devenit un personaj mai degrabă secundar în PNL Bacău, Marius Danciu (foto) pare să nu-și fi spus încă ultimul cuvânt. În 2008, din postura de candidat PNL la alegerile parlamentare (în colegiul 6 deputați), Danciu se declara dispus să pună umărul la schimbarea la față a Parlamentului. „Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, împreună cu toți colegii liberali, l-au desemnat pe Marius Danciu tocmai pentru experiența vastă pe care o are acesta în administrația locală. El a fost atât consilier local, cât și județean, în interval de trei ani”, îl caracteriza ziarul PNL pe tânărul pretendent la fotoliul de deputat.(Citeste AICI)

Peste toți peneliștii din Sport Club tronează însă Liviu Goian, șeful clubului și patronul firmei Segama SRL, beneficiara mai multor contracte publice puse la bătaie de Primăria Bacău în ultimii 5-6 ani. Poate cea mai notabilă ispravă din ultima vreme a firmei lui Goian este adjudecarea contractului vizând reabilitarea stadionului municipal din Bacău în schimbul sumei de 1,53 milioane lei, mult sub valoarea estimată inițial de Primăria Bacău, respectiv 2,42 milioane lei. Dacă tot ești patron de echipă, de ce să nu te ocupi de modernizarea stadionului pe care ar trebui să joace acea echipă? Începute în a doua parte a lui 2013, lucrările bat pasul pe loc. Gazonul a fost decopertat, în prima fază a proiectului, de firmele RKS Drumuri și BVA Construct, subcontractori ai Segama SRL.

Asociația Sport Club, un fel de „pușculiță” politică

Odată cu dispariția Mesagerului și constituirea noii Asociații Sport Club Bacău, aceasta începe să conteze în jocul sponsorizărilor asociatia_sport_club_bacaupublice oferite de municipalitatea Bacău. În martie 2012, prin Hotărârea Consiliului Local (HCL) nr. 63, Asociația Sport Club Bacău obține o sponsorizare de 550.000 lei din partea Primăriei Bacău, pentru un proiect intitulat „Viitorul fotbalului băcăuan”. Peste vreo două luni urma campania electorală pentru alegerile locale. Liberalii „publici”, Gabi Lupu, în primul rând, Claudiu Năstasă sau Marius Danciu sunt acolo, bine mersi. Lupu participă chiar la ședința Consiliului Local Bacău prin care sunt aprobate sponsorizările (16 martie 2012). Era încă de pe atunci șeful Direcției Sport Tineret, dar și președinte al CSM 2010 Bacău, club polisportiv înființat de municipalitate la concurență cu Sport Club Municipal Bacău – faimosul SCM – clubul polisportiv de tradiție al Bacăului.

În 2013, Asociația Sport Club Bacău primește o nouă sponsorizare din bugetul local: 1,2 milioane lei, în sesiunea de sponsorizări din aprilie. Potrivit HCL nr. 152 din 26 aprilie 2013, proiectul asociației purta denumirea „Drumul spre liga a 2-a”. Pentru 2014, asociația controlată de Goian & co. a primit o sponsorizare enormă de la bugetul local, un semn de dărnicie din partea edililor șefi care vor să arate că Bacăul e cornul abundenței într-o țară lovită de criză – 2,8 milioane lei. Proiectul eligibil poartă numele „Drumul spre performanță”. Care performanță, însă?

Între 2012 și 2014, Asociația Sport Club Bacău (poate fi numită, foarte bine și Asociația Sport Club „PNL Bacău” – clasament_liga2vezi componența ei politică), a primit din bugetul local peste 4,5 milioane lei (1 milion de euro), pentru finanțarea unei echipe de ligă inferioară (mai întâi în liga a 3-a, apoi a 2-a). Clubul a încheiat pe locul 6 sezonul regulat, intrând pe ușa din dos în play-off-ul pentru accedere în liga 1 (foto). Sport Club n-are nicio șansă, pe moment, întrucât liga a 2-a pare monopolizată de CSMS Iași (antrenată de Marius Lăcătuș, fostul mare jucător al Stelei), CSM Unirea Slobozia, Rapid București sau FC Clinceni.

Un miracol s-ar putea, totuși, petrece, după modelul promovării în liga a 3-a a fostului club Mesagerul (iunie 2010), preluat ulterior de Goian & co și transformat în Asociația Sport Club Bacău. Dar e nevoie de o minune din partea Divinității! Eventuala prăbușire a Rapidului (faliment) sau nelicențierea mai multor cluburi situate în fața echipei sponsorizate de Primăria Bacău ar putea conduce, printr-un concurs de împrejurări favorabile, la o promovare la masa verde. Greu, însă, de crezut, cu toate că nu imposibil, fotbalul românesc dovedind în ultimii ani că orice este posibil în materie de aranjamente și blaturi.

Sortită pierderilor, conform Ministerului Finanțelor

Deși a primit de la Primărie, prin sponsorizări directe, 4,5 milioane de lei în ultimii 2 ani, Asociația Sport Club Bacău scârțâie din punct de vedere financiar. Datele existente pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice lasă impresia că municipalitatea se folosește de banii băcăuanilor pentru a finanța pierderile unei asociații sportive controlată politic. În 2013, de exemplu, Asociația Sport Club Bacău a încheiat cu pierderi totale de peste 300.000 lei (Citeste AICI ). În 2012, aceeași asociație contabiliza pierderi de 141.000 lei. Numai în ultimii doi ani, timp în care Primăria Bacău a sponsorizat Asociația Sport Club cu 1 milion de euro, pierderile brute înregistrate de entitatea sportivă se cifrează la 100.000 euro (300.000 lei + 141.000 lei = 441.000 lei).

Mai mult decât un club: o gaură neagră în bugetul României

sport club bacauEchipa de fotbal Sport Club Bacău nu trăiește doar din sponsorizările publice date de Primăria Bacău cu atâta lejeritate și dărnicie. Clubul e finanțat și pe altă filieră decât cea întruchipată de Asociația Sport Club Bacău. Prin intermediul societății  Sport Club Bacău S.A., deținută de municipalitatea Bacău, clubul de fotbal s-a „îmbăiat” în bani publici, primind – între 2010 și 2014 – sume enorme din bugetul local. Ele par cu atât mai mari și mai nejustificate, cu cât ani buni echipa de fotbal Sport Club Bacău a „performat” în liga a 3-a, eșalon inferior în care bugetele cluburilor sunt mici spre foarte mici.

Datoriile consolidate ale societății publice Sport Club Bacău S.A. se cifrează la aproximativ 3 milioane de euro (12,8 milioane lei) conform site-ului Ministerului Finanațelor Publice. Grosul datoriilor a fost acumulat în 2011, când – potrivit aceluiași minister – societatea a înregistrat datorii de peste 6,26 milioane lei. În acel an, echipa Sport Club Bacău evolua în divizia C, al treilea eșalon valoric al țării. În 2012, datoriile Sport Club Bacău S.A. s-au cifrat la „doar” 3,01 milioane lei. În 2010, anul primei raportări fiscale, Sport Club Bacău S.A. a înregistrat datorii de 3,56 milioane lei.

La datorii se adaugă pierderile, deloc mici. Cuantumul acestora, conform unei analize publicată în decembrie 2013 de Bacau.NET, se ridică la 8 milioane lei. Dezastrul financiar al Sport Club Bacău S.A. a atras atenția presei centrale, portalul de știri Gândul.info publicând o analiză extinsă în care societatea era indicată, alături de alte două cluburi sportive (FC Voluntari și FC Delta Tulcea), drept una din cauzele majorării deficitului bugetar al României (http://www.gandul.info/financiar/cum-au-dat-trei-cluburi-de-fotbal-un-gol-in-deficitul-bugetar-al-romaniei-cum-dumnezeu-noi-aici-incercam-sa-facem-cat-de-mult-sport-11757021) .

Cine răspunde pentru autogolul din bugetul local?

stavarache_bacauDeși situația financiară a Sport Club Bacău S.A. poate fi caracterizată drept dezastruoasă, în ultimii 4 ani conducerea municipalității băcăuane a aruncat – la propriu – cu bani publici înspre societate. De fapt, i-a risipit într-o inginerie financiară extrem de bănoasă, deși rudimentară. Sau costisitoare, depinde din ce punct de vedere privești problema. Între 2010 și 2012, Primăria Bacău a „majorat” capitalul social al Sport Club Bacău S.A. de 6 ori. În societate au ajuns astfel 7,2 milioane lei (aprox. 1,62 milioane euro). Banii au fost însă cheltuiți în alte scopuri, unii ajungând – de pildă – în bugetul statului în contul unor datorii. O anchetă publicată de presa locală în aprilie 2012 releva faptul că așa-zisele majorări de capital social nu se regăsesc, fizic, în capitalul social al Sport Club Bacău S.A.( Citeste AICI)

Conform datelor de la Registrul Comerțului, la momentul aprilie 2012, capitalul social al Sport Club Bacău S.A. era de doar 2,58 milioane lei, în condițiile în care cele 6 majorări operate de Consiliul Local Bacău ar fi trebuit să conducă spre un capital social de 7,2 milioane lei, de vreo două ori și jumătate mai mare. Fost secretar al municipiului Bacău, juristul Dumitru Popa atenționa la acea dată asupra problemei. „Dacă e vorba de o majorare de capital social, trebuie să se spună ce, când și cum, nu așa, aprobăm intenția de majorare. Răspunde aici cel care a dispus efectuarea plăților către Sport Club Bacău S.A. Cel care a semnat aceste viramente, are și răspunderea”, declara Popa citat de cotidianul Deșteptarea.

După cum lesne se poate observa, fotbalul băcăuan pare a fi o afacere mare și profitabilă pentru cei care-l diriguiesc. Mai puțin pentru bugetul local, adică pentru banii proveniți din buzunarele contribuabililor băcăuani. Aceștia sunt administrați de cei care cu o mână iau și cu alta-și dau, fără a fi deranjați de nimeni. Modul în care o asociație de partid (Asociația Sport Club Bacău), erijată în asociație sportivă (fotbalistică), este finanțată de ani buni fără ca organele să chestioneze calitatea membrilor fondatori e cel puțin suspect. Cum la fel de suspectă este finanțarea Sport Club Bacău S.A., o societate care s-a dovedit în ultima perioadă un imens autogol în bugetul local, un atentat la buzunarele băcăuanilor în definitiv. Dar și o problemă, cel puțin la fel de mare, pentru bugetul consolidat al statului. Cine-i va veni de hac?

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.