Megadosarul retrocedărilor ilegale, lucrat de DNA Brașov, a prins în ițele sale 34 de persoane, nume cu greutate în viața publică românească, dar și simpli samsari de păduri sau combinatori imobiliari de capitală. Foștii deputați Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam și-au încheiat cariera politică, fiind trimiși în judecată în stare de arest preventiv. Fost deputat de Bacău, liberalul Tudor Chiuariu a fost dat afară din PNL, fiind cercetat sub control judiciar pentru două infracțiuni de trafic de influență, spălare de bani și aderare la grup infracțional organizat. Avocații lui Hrebenciuc, Nicolae Mergeani și Victor Prodan, sunt cercetați în stare de libertate pentru spălare de bani, în timp ce fiul fostului pesedist, Andrei Hrebenciuc, se află în arest la domiciliu de la sfârșitul lui 2014.
Potrivit Rechizitoriului procurorilor DNA, aflat în posesia portalului de știri Bacau.NET, dosarul retrocedărilor ilegale a lovit cu putere în viața politico-administrativă a județului Bacău, nume importante aflându-se în colimatorul lucrătorilor anticorupție. Primarul comunei Căiuți, Iulian Durlan (PSD), este cercetat în stare de libertate pentru infracțiunea de sprijinire a unui grup infracțional organizat, în timp ce șeful Direcției Silvice Bacău – Viorel Ghelasă – este cercetat, în libertate, pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Un alt greu din politica băcăuană, deputatul Gabriel Vlase (PSD), este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Tot pentru comiterea aceleiași infracțiuni este cercetat, în libertate, și senatorul PSD Dan Șova.
În malaxorul cercetărilor DNA a picat și socrul premierului Victor Ponta, Ilie Sârbu, senatorul PSD fiind cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 și sprijinirea unui grup infracțional organizat. Cuplul princiar Lia și Paul de România este, de asemenea, cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
*Vizualizați rechizitoriul DNA în dosarul retrocedărilor ilegale – AICI
1) ADAM IOAN – deputat în Parlamentul României – cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 47 C.pen. rap. la de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C.pen.rap. la art. 309 C.pen., constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen., trei infracțiuni de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 6 din legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C.pen. și art. 5 C.pen.;
2) STURDZA PALTIN-GHEORGHE – cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 47 C.pen. rap. la de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C.pen.rap. la art. 309 C.pen., constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen., trei infracțiuni de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. 1 din C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C.pen. și art. 5 din C.pen.;
3) ORDOG LORAND ANDRAS – judecător în cadrul Tribunalului Covasna – cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C.pen.rap. la art. 309 C.pen., două infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 289 C.pen. rap. la art. 7 alin. lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 5 din C.pen.;
4) UȚA GABRIEL – judecător în cadrul Tribunalului Covasna – cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C.pen.rap. la art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.;
5) VELICAN MARIA DANIELA – judecător în cadrul Tribunalului Covasna – cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunii de neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 298 din C.pen. rap. la art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.;
6) ORDOG MELINDA – avocat – cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 C.pen., cu aplic. art. 5 din C.pen.;
7) CĂLUGĂR DANIEL-CONSTANTIN – cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen., trafic de influență, prev. de art. 291 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cumpărare de influență, prev. de art. 292 din C.pen. și complicitate la spălare de bani, prev. de art. 48 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.pen. și art. 5 C.pen.;
8) VARGA IOAN-GHEORGHE – cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen., trafic de influență, prev. de art. 291 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cumpărare de influență, prev. de art. 292 din C.pen. și complicitate la spălare de bani, prev. de art. 48 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.pen. și art. 5 C.pen.;
9) CHIUARIU TUDOR-ALEXANDRU – senator în Parlamentul României – cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, spălare de bani, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 656/2002 și aderarea la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen. și art. 38 alin. 1 din C.pen.;
10) HREBENCIUC VIOREL – fost deputat în Parlamentul României – cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen., trafic de influență, prev. de art. 291 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 47 C.pen. rap. la 13 din Legea nr. 78/2000, spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin.1 lit.b) din Legea 656/2002, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 şi de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 din C.pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.pen. și art. 5 C.pen.;
11) BENGESCU DAN COSTIN – cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C.pen. și art. 5 C.pen.
12) HREBENCIUC ANDREI – cercetat în stare de arest la domiciliu pentru săvârşirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, prev. de art. 48 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 291 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen. și de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C.pen. și art. 5 C.pen.;
13) PRODAN VICTOR ADRIAN – avocat – cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin.1 lit. b) din Legea 656/2002;
14) MERGEANI NICOLAE – avocat – cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin.1 lit. b) din Legea 656/2002;
15) DRĂGOI CARMEN ELISABETA – cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunii spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin.1 lit.b) din Legea 656/2002;
16) DURLAN IULIAN – cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.;
17) ADAM ROXANA ANCA – judecător la Tribunalul Brașov – cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen. și complicitate la cumpărare de influență, prev. de art. 48 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 292 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 38 C.pen. și art. 5 C.pen.;
18) ZAHARIA GABRIELA RODICA – cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, prev. de art. 48 alin. 1 din N.C.pen. rap. la art. 292 alin. 1 din C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.;
19) HANGANU HORAȚIU – cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunilor de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și sprijinirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen. toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C.pen.și art. 5 C.pen.;
20) GHELASĂ VIOREL-GHEORGHE – cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C.pen.rap. la art. 309 C.pen. și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C.pen. și art. 5 C.pen.;
21) SÂRBU ILIE – senator în Parlamentul României – cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunilor de folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 și sprijinirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen., toate cu aplic. art. 38 C.pen. și art. 5 C.pen.;
22) CRĂCIUNESCU ADAM – cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. și sprijinirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen., toate cu aplic. art. 38 C.pen. și art. 5 C.pen.;
23) PÂSLARU AUREL – cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.pen.;
24) IACOB SORIN ION – cercetat în stare de arest la domiciliu pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen., trei infracțiuni de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și trafic de influență, prev. de art. 291 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen.
25) MĂTĂȘEL IOAN zis Nelu – cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen. și trei infracțiuni de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.
26) KADAS IOSIF zis JOSKA- cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen. și trei infracțiuni de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 5 din C.pen.
27) OLARI AUREL – cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de aderarea la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen. și trafic de influență, prev. de art. 291 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C.pen. și art. 5 C.pen.;
28) POTEACĂ ANDREI – pentru săvârșirea infracțiunilor de aderarea la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen. și trafic de influență, prev. de art. 291 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C.pen. și art. 5 C.pen.
29) POENARU JĂNICĂ – cercetat în stare de arest la domiciliu pentru săvârşirea infracțiunilor de aderarea la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C.pen. și trafic de influență, prev. de art. 291 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C.pen. și art. 5 C.pen.
30) AL ROMÂNIEI PAUL –PHILIPPE – cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.pen.;
31) A ROMÂNIEI LIA-GEORGIA – cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.pen.;
32) CIOCOIU ALINA – CARMEN – cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 292 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.pen.;
33) VLASE GABRIEL – deputat în Parlamentul României – cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000;
34) ȘOVA DAN-COMAN – senator în parlamentul României – cercetat în stare de liberate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 C.p. rap. la art. 6 și art. 7 lit.a) din Legae 78/2000
Si nu numai pe Valea muntelui s-au facut retrocedari ilegale.Ar trebui verificate si retrocedarile pentru urmasii boierului Sutu de la Cleja. Boierul vindu-se tot inainte de a pleca.Exista acte de vinzare cumparare la arhivele statului(daca nu or fi disparut si de acolo).La cerere urmasilor unor cumparatori li s-a spus ca nu se mai pot face puneri in posesie intrucit au fost improprietariti urmasii boierilor Sutu.Oamenii nu au bani sa plateasca avocati si sa se judece.