După aproape un deceniu de „căutări” – timp în care RAFO a fost subiectul unor așa-zise planuri de investiții, care de care mai nerealiste – patronii ruși ai rafinăriei oneștene par să fi ajuns la fundul sacului. Cel puțin la capitolul speranțe. Potrivit unei circulare distribuite în rafinărie de liderul de sindicat Ion Marian, la începutul acestei luni, acționarul Yakov Goldovskiy a participat, în București, la o întâlnire cu cei trei membri ai consiliului de administrație, prilej cu care ar fi recunoscut că-i pare rău că a cumpărat RAFO Onești. Acesta a admis că nu mai există speranțe prea mari pentru repornirea rafinăriei, dar că vizează susținerea unui nebulos program de investiții care să culmineze cu „implementarea unui proiect de modernizare ce va reduce numărul de instalații din fluxul de producție” (!).
Moment istoric în viața greu-încercatei rafinării oneștene. După aproape 10 ani în care au bătut apa-n piuă, amăgindu-i pe oneșteni cu fel de fel de planuri de investiții care de care mai rupte de realitate, rușii recunosc că le pare rău că au cumpărat RAFO. Anunțul s-a strecurat într-o informare distribuită în rafinărie de liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian. Acesta a participat recent în București la o întrevedere cu acționarul majoritar al RAFO, Yakov Goldovskiy, prilej cu care fostul oligarh rus a recunoscut, cu sinceritate, că preluarea rafinăriei a fost o eroare, dar că părerile de rău nu mai folosesc acum la nimic. Conform circularei transmisă în rafinărie, Goldovskiy a admis că imaginea RAFO este suficient de deteriorată încât nicio entitate bancară nu mai este dispusă să crediteze rafinăria și că pentru RAFO speranțele au încetat să mai existe încă din 2014.
Pe viitor, se arată în documentul amintit, patronatul rus de la RAFO vizează implementarea unui plan de modernizare care să conducă la „reducerea numărului de instalații din fluxul de producție”, concomitent cu preluarea anuală a unor cantități de până la 1,2 milioane de tone de păcură ce ar urma să fie procesată în cadrul rafinăriei. „Conform precizărilor făcute de acționarul RAFO în raport cu condițiile de piață actuale și de perspectivă, nu se poate aventura în investiții care să conducă unitatea la prelucrare de 2,5 – 3 milioane tone de țiței pe an întrucât nu există piață pentru absorbția produselor finite sau vânzarea lor ar trebui să fie făcută la prețuri sub cotații fapt ce ar conduce la pierderi mari financiare, aspect neacceptat de el și de bănci”, se precizează în finalul informării semnate de liderul sindicatului Rafinorul.
RAFO nu mai funcționează din 2008, an în care cea mai mare parte din angajați a fost trimisă acasă. În rafinărie a rămas doar personalul ce asigură mentenanța principalelor facilități ale companiei. În ultimii doi ani, patronatul rus a promovat o politică de valorificare materială a bunurilor aflate în patrimoniul RAFO. Astfel, societatea a vândut flota de vagoane și locomotive, terenurile și benzinăriile pe care le avea, iar în toamna lui 2013 (noiembrie), RAFO a vândut rezerva de 42.000 de tone de țiței deținută la Conpet și necesară în cazul în care societatea ar fi decis să-și reia activitatea de rafinare. Valorificările au adus în conturile patronatului rus o sumă de aproximativ 40 milioane euro, conform estimărilor presei centrale suma fiind suficientă – în teorie – pentru reluarea activității la RAFO. Lucru care nu s-a întâmplat.
Situația de la RAFO s-a precipitat încă de la începutul lui februarie 2015, când acționarul majoritar Petrochemical Holding, sub semnătura fostului oligarh rus Yakov Goldovskiy, anunța într-o adresă transmisă rafinăriei oneștene că-l împuternicește pe directorul general Miroslav Dermendjiev să demareze procedura de vânzare a activelor companiei, în contextul situației financiare precare a RAFO. Adresa remisă de Goldovskiy s-a concretizat într-un proiect aflat pe masa AGEA din 18 februarie, decizia de tăiere la fier vechi a RAFO fiind aprobată cu un vot confortabil, în condițiile în care Petrochemical Holding deține peste 96 la sută din acțiunile rafinăriei oneștene. Compania Prospecțiuni SA, deținută de controversatul om de afaceri Ovidiu Tender, a contestat în instanță decizia AGEA, pe rolul Tribunalului Bacău derulându-se un litigiu în acest sens. Prospecțiuni deține aproape 3 la sută din RAFO, dar și un drept de creanță cifrat la 60 de milioane lei (aproximativ 15 milioane de euro), bani pe care societatea lui Tender vrea să-i recupereze de la Petrochemical Holding.