Universitatea Vasile Alecsandri din Bacau a decis ca examenele de final sa fie sustinute online. Aceasta decizie vine in contextul in care studentii nu doresc sa faca teste COVID sau sa se vaccineze ( motive personale, financiare, religioase, etc ) :
„Biroul Senatului universitar, întrunit în data de 10.05.2021, în urma consultării cu studenții și cadrele didactice, și în conformitate cu legislația actuală în vigoare, a hotărât următoarele:Se aprobă susținerea online a examenelor de finalizare studii (studii universitare de licență, master universitar, studii de conversie profesională etc.), pentru anul universitar 2020-2021, sesiunea iunie-iulie 2021, având în vedere următoarele aspecte analizate:- timpul este foarte scurt, până la data de începere a examenelor de finalizare, stabilită deja prin regulament, fapt ce nu permite asigurarea tuturor măsurilor impuse de legislația în vigoare, pentru actualul context epidemiologic;- susținerea examenelor cu prezență fizică presupune, conform cerințelor legale în vigoare, prezentarea unui test negativ, fapt care nu este agreat de toți studenții (motive personale, religioase, financiare etc.) sau dovada vaccinării. De asemenea, în condițiile unui test pozitiv, persoana în cauză nu va putea fi primită în examen fiind nevoită să susțină examenul în sesiunea din toamnă;- sunt și studenți din alte țări (de exemplu, studenții moldoveni), care conform reglementărilor actuale, la venirea în România ar trebui să intre în carantină 14 zile.Pentru sesiunea din septembrie 2021, se aprobă ca examenele de finalizare să se desfășoare tot online, indiferent de contextul epidemiologic de la data respectivă, deoarece modalitatea de susținere pentru anul universitar 2020-2021 trebuie să fie aceeași.” se arata intr-un comunicat de presa transmis de Universitatea Vasile Alecsandri