Evenimente culturale in Bacau, la 140 de ani de la nasterea poetului George Bacovia

0

Vineri, 17 septembrie, ora 13,00, la Muzeul de Artă din Bacău va avea loc deschiderea expoziției „I-auzi corbii” semnată Ovidiu Ungureanu. Expoziția, curatoriată de Maria Pașc, reunește un fond de 20 de fotografii dedicate celebrării personalității poetului George Bacovia. Evenimentul expozițional face parte din seria de evenimente organizate de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” cu prilejul celebrării a 140 de ani de la nașterea poetului simbolist. În deschiderea expoziției, vor lua cuvântul: Tincuța Horonceanu Bernevic (membru al Uniunii Scriitorilor din România), Viorel Cojan (fotograf, membru UAP), Mariana Popa (manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”), Dionis Pușcuță (șeful Secției de artă a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”).

Expoziția dedicată lui George Bacovia a fost privită de Ovidiu Ungureanu ca o provocare. Artistul fotograf a intrat în temă cu uriaș avânt, a tras cortinele grele, melancolice și a adus pe simeze cerurile bacoviene, vânzolite și plumburii. Un accent pregnant găsim în fotografia lui Ovidiu Ungureanu, o aspirație vie de a interpreta tema, răscolind înțelesul ei cel mai revelator.

Vineri, 17 septembrie 2021, începând cu ora 11.00, Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău va omagia personalitatea și opera lui George Bacovia, evenimentul aniversar derulându-se cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea acestuia.

Potrivit opiniei criticului Radu Cernătescu, specificitatea marelui poet simbolist a fost conturată de critica de specialitate în conivență cu hagiografii săi cei mai apropiați (în special, soția acestuia), rezultând de aici imaginea unui poet bântuit de crize și comportamente nevrotice și de ispitirile nebuniei, tipologia poetului intuitiv, aflat în capcana subconștientului, hrănit exclusiv din infirmități și înfrângeri.

Pentru a contura o perspectivă diferită asupra liricii bacoviene, una detașată de omniprezenta viziune existențialistă, Centrul de Cultură „George Apostu” vă adresează invitația de a participa la vizionarea filmului „Solitar”, realizat de actorul băcăuan Sorin Postelnicu; un veritabil cadou cultural, pe care Sorin Postelnicu îl face tuturor băcăuanilor, în semn de omagiu adus scriitorului și liricii bacoviene. O producție inedită, ce ne propune să regăsim esența poeziei dincolo de nuanțele interpretării ei, ce evidențiază faptul că dincolo de textualitate se află un sistem de simboluri perfect articulat la realitate, la nivelul conștienței; un sistem creat de „un mare și neștiut mistic aflat în misiune autodidactă la porțile cele mai oculte ale Occidentului”.

Evenimentul se desfășoară în cadrul Rezidenței Internaționale de Teatru „America de-Acasă”, program ce prefațează mobilitatea spectacolului cu același nume în orașele Chișinău (23 septembrie 2021), Cahul (25 septembrie 2021) și Bacău (15 octombrie 2021), ultima reprezentație fiind susținută în cadrul programului Simpozionul Național de Estetică, ediția a XXVI-a (13-15 octombrie 2021).

Programul cultural pentru anul 2021 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub genericul „Identitate și Diversitate – Ferestre Deschise”.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.