Evaziunea fiscală este foarte ridicată în România, reprezentând 13,8% din PIB în anul 2012, și privează bugetul de sume consistente, se arată în raportul de activitate al Consiliului Fiscal pe anul trecut. Potrivit instituției, dacă România ar colecta impozitele şi taxele pe care le are la maximum, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB peste media europeană.
Potrivit sursei citate, aproximativ 60% din evaziunea fiscală este generată la TVA, în timp ce contribuţiile sociale contribuie cu aproape 24% la evaziunea fiscală totală, în principal prin intermediul fenomenului de ”muncă la negru” (salariaţi în economia subterană).
”România are una dintre cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor bugetare (venituri fiscale şi nefiscale), acestea reprezentând în 2012 doar 33,5% din PIB, cu 11,9 puncte procentuale din PIB mai mici decât media europeană. De altfel, în România, ponderea veniturilor fiscale în PIB, a fost de 28,1% în anul 2012, fiind semnificativ mai mică decât în ţări precum Ungaria (38,1%), Slovenia (37,8%), Republica Cehă (34,8%) şi Polonia (32,4%)”, se spune în raport.
În același document se precizează că o reformă profundă a administrării taxelor şi impozitelor în România, ţintită în direcţia creşterii gradului de colectare a taxelor, este absolut necesară. Consiliul Fiscal și-a fundamentat calculele pe date ale Institutului Național de Statistică (INS).
Sursa: Sursa Zilei