Elevii de la Colegiul National Pedagogic din Mun. Bacau au fost lasati in frig, la -5 grade, pentru ca au intarziat 5 minute la ore

7

Elevii Colegiului National Pedagogic din Municipiul Bacau nu au fost lasati sa intre la ore, pentru ca au intarziat 5 minute marti, dimineata. Totul s-a petrecut la ora 8:05, cand poarta le-a fost inchisa in fata, iar elevii au ramas afara in frig, la -5 grade Celsius. Situatia este oarecum absurda, avand in vedere temperaturile scazute si faptul ca dimineata traficul este extrem de aglomerat. Elevii navetisti ar fi fost lasati sa intre chiar daca au intarziat, insa cei din oras nu au mai putut intra la ore.

Imediat după ce inspectorul școlar general, prof. Ana-Maria Egarmin, a fost contactat de un părinte despre această situație, s-a dispus anchetarea celor semnalate pentru a se stabili care au fost motivele pentru care conducerea Colegiului Pedagogic Bacău a luat aceasta decizie de a se restricționa accesul elevilor în unitatea de învățământ, după începerea cursurilor. În acest sens, s-a solicitat un punct de vedere conducerii colegiului și, dacă se va impune, ISJ Bacău va lua măsurile specifice în astfel de cazuri.” se arata intr-un raspuns primit de Bacau.net de la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau

Potrivit informatiilor noastre, directoarea le-a transmis elevilor in mai multe randuri sa nu mai intarzie la ore. Mai mult, in zona scolii a avut loc un incident violent cu elevi de la Colegiul Pedagogic care chiuleau , astfel ca decizia ar fi fost influentata si de aceasta altercatie:

La data de 17 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un tânăr de 18 ani, despre faptul că, în proximitatea unui colegiu din municipiu are loc un conflict între mai multe persoane. Din primele verificări a reieșit că, în urma unor discuții contradictorii, între 6 adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, ar fi avut loc un conflict în urma căruia 3 dintre aceștia ar fi fost agresați fizic. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.” ne-a transmis IPJ Bacau

Prefectul judetului Bacau, Lucian Bogdanel, a criticat decizia conducerii considerand ca este nedrept sa pedepsesti elevii pentru astfel de intarzieri, care uneori pot fi generate de haosul din traficul bacauan:

Profund neinspirată şi irațională decizia conducerii de la Pedagogic de a-i ține în afara şcolii pe elevii care, din diverse motive, au întârziat azi la prima oră! Traficul din municipiul Bacău e departe de a fi cel mai fluent, iar astfel de întârzieri mai pot apărea fără ca ele să fie neapărat imputabile unor elevi care, totuşi, în această dimineață au înfruntat gerul pentru a veni – mulți dintre ei pe jos – la ore. Ştiu că responsabilitățile directorilor sunt apăsătoare şi cer o implicare pe multiple paliere de serviciu, altele decât cel didactic, dar nu mă aşteptam să văd că există directori decuplați de realitate care – sub imperiul temerilor de orice fel – iau hotărâri precipitate, care conduc la ştirbirea iremediabilă a propriei lor autorități. E drept că, săptămâna trecută, în fața liceului Pedagogic a avut loc o altercație între elevi şi „susținătorii” de-ai lor, colegii de la Biroul Siguranță Şcolară (IPJ) intervenind pentru a aplana respectivul conflict – dar acest eveniment nedorit nu poate fi pretext pt. închiderea şcolii şi transformarea ei în altceva decât aşezământ educațional. ” a transmis prefectul judetului Bacau – Lucian Bogdanel

Am cerut si punctul de vedere al Colegiului National Pedagogic, insa pana la aceasta ora nu l-am primit. Il vom publica atunci cand va fi transmis catre redactie.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

7 COMENTARII

  1. Într-o țară în care regulamentele de ordine interioară ale școlilor nu au nicio legătură cu legislația, fiind încălcat dreptul la educație, nu te poți aștepta la altceva. Învățământul nu mai este gratuit, profesorii cer mereu leafă și le strigă părinților și elevilor că au drepturi…

  2. o măsură absurdă și de prost gust, acei părinți care si-au trimis copii să învețe îi primesc înapoi acasă înghețați de frig, iar în liceu asta nu e singura problemă, respectul se impune cu forța, elevii nu sunt corecți evaluați, dacă te comporți frumos ai 10 dacă nu te trezești ca primești 4 pt buna purtare, se cer bani elevilor pt renovarea claselor , ulterior conducerea cere fonduri de la primărie, deci iese ocuoa și cu spălare de bani, să nu mai zic ca profesorii batjocoresc elevii, a, un prieten care anul trecut a fost amenințat și batjocorit în fața clasei în repetate rânduri pentru a șterge contul sau de insta pe care postase despre un alt incident violent intre o profesoară a liceului și o elevă, elevă ce acum a terminat liceul a fost și ea supusă la astfel de tratamente,pe lângă faptul ca profesoara a lovit fără motiv elevă , a fost și anchetată disciplinar astfel rezultând o avertizare scrisă , iar elevei i-au fost scăzute 4 puncte la purtare, pt mai multe mă puteți contacta prin mail , sunt dispus să spun mai multe despre această incident și despre corupția din liceu

  3. Pentru 5 minute sa inchizi usa mi se pare exagerat,elevii au venit la scoala sa invete si tu ii trimiti afara sa chiuleasca..repet..pt 5 min? gresita masura

  4. Elevii navetisti au fost lasati sa intre,dupa cum a scris si autorul articolului.Legat de cei din Bacau,consider ca ei stiu traficul mai bine si au posibilitate sa-si ia o marja astfel incat sa nu intarzie.Decizie este putin dusa la extrem,dar nu neaparat gresita.Astfel,pe viitor,elevii vor incerca sa fie mai punctuali si corecti si cei din jur.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.