După problemele de la SJU Bacău, toate spitalele publice vor fi controlate la capitolul curăţenie, din 1 martie

0

Toate spitalele publice vor fi controlate de inspecţia sanitară, începând din 1 martie, la capitolul curăţenie, context în care ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, le solicită preşedinţilor de consilii judeţene să sprijine acţiunea dispusă de la nivel central, anunță Mediafax într-un articol publicat duminică. 

Controalele vor dura până la 31 mai, urmând ca rezultatele să fie făcute publice la sfârşitul lunii iunie, precizează Ministerul Sănătăţii (MS). „Aceste controale au ca scop impulsionarea managerilor de spitale pentru aplicarea corectă a prevederilor legilor sanitare şi efectuarea unor activităţi pentru care este nevoie în primul rând de respect pentru pacienţi. (…) Ministrul Sănătăţii consideră că, indiferent de situaţia sistemul sanitar românesc, în prezent, nesatisfăcător atât pentru pacienţi, cadre medicale, cât şi pentru autorităţi, un standard elementar de curăţenie şi igienă trebuie asigurat de către toţi managerii unităţilor sanitare, fapt care ar demonstra respect atât faţă de profesioniştii din sistem cât şi faţă de pacienţi’, se mai arată într-un comunicat dat publicității, duminică, de MS.

Într-o scrisoare adresată preşedinţilor de consilii judeţene, Nicolăescu îi informează pe aceştia în legătură cu „acţiunea de anvergură” care va fi declanşată la 1 martie „cu scopul ducerii la îndeplinire a obiectivelor şi acţiunilor din cadrul programelor privind efectuarea curăţeniei, dezinfecţiei, dezinsecţiei şi deratizării în spitale, precum şi pentru asigurarea, în cantităţi suficiente, a materialelor şi produselor destinate acestor activităţi”.

Operațiunea „curățenia de primăvară” a fost decretată după ce săptămâna trecută un control al autorităților sanitare băcăuane a dus la închiderea a 6 saloane din Secția pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău. Acestea au fost închise pentru igienizare, controlul Direcției de Sănătate Publică (DSP) fiind efectuat în contextul publicării mai multor imagini înfățișând un copil legat cu hamul de pat. Inspectorii DSP au stabilit că în respectivele saloane nu sunt îndeplinite condițiile igienico-sanitare și că se impune mutarea a 10 copii în alte saloane salubre (citește mai multe AICI). Saloanele închise au fost redeschise la mijlocul acestei săptămâni.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.