Proiectul rutier pentru secțiunea de drum expres dintre municipiile Bacău și Piatra Neamț, având o lungime de 51 de kilometri, a primit Acordul de Mediu din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) prin intermediul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). Conform unui comunicat de presă al Agenției, transmis marți către AGERPRES, acest proiect, inclus în Master Planul General de Transport al României (MPGT), va fi implementat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Traseul drumului expres tranzitează localităţile Săuceşti, Bereşti-Bistriţa, Iteşti, Racova şi Blăgeşti, din judeţul Bacău, precum şi unităţile administrativ-teritoriale Cândeşti, Costişa, Rediu, Borleşti, Podoleni, Zăneşti, Roznov, Săvineşti, Dumbrava Roşie şi Piatra Neamţ, din judeţul Neamţ.
„Mă bucur că putem anunţa un nou proiect de amploare, care va dezvolta infrastructura rutieră din zona Moldovei, unde este atât de mare nevoie de drumuri, atât pentru transportatori, cât şi pentru localnici sau pentru cei care doar tranzitează zona, către destinaţii turistice. Acordul de mediu semnat, azi, la sediul ANPM, este nu doar o garanţie a faptului că proiectul va intra în faza de construcţie cât de curând, ci şi o asigurare că ariile naturale de interes comunitar, prin vecinătatea cărora va fi desfăşurat acest proiect şi care găzduiesc numeroase specii de faună, care se deplasează şi tranzitează zona de influenţă a proiectului nu vor avea de suferit din cauza lucrărilor”, a afirmat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, transmite Agerpres.
Noul drum expres va trece prin vecinătatea următoarelor arii de interes comunitar: Piatra Şoimului – Scorţeni – Gârleni; Lacurile de acumulare Buhuşi – Bacău – Bereşti; Munţii Goşman; Dealurile Podoleni; Lunca Siretului Mijlociu; Siretul Mijlociu; Lacurile Vaduri şi Pângăraţi; Pădurea şi Lacul Mărgineni.