Dragos Benea: Salut orice set de măsuri care să reglementeze trasabilitatea grânelor provenite din Ucraina, inclusiv suspendarea temporară a acestor importuri care, la acest moment, provoacă distorsiuni majore pe piețele agricole est-europene

0

Europarlamentarul Dragos Benea a atras atentia intr-o emisiunea la Prima News, ca este necesara o abordare concreta la nivelul intregii Uniuni Europene, astfel incat agricultorii din tarile de est sa fie protejati. Benea a precizat ca este posibila chiar o suspendare a importurilor de produse agricole din Ucraina, pentru a calma aceasta problema din ce in ce mai presanta:

Am pledat – în intervenția pe care am avut-o în emisiunea „Proiect de țară”, realizată la Prima News de Costi Mocanu & Sebastian Zachmann – pentru o soluție europeană, cuprinzătoare, la criza tranzitului de grâne din Ucraina către statele central și est europene, afectate de luni bune de un aflux semnificativ de produse agricole care a cauzat prăbușirea prețului la grâu și lezarea intereselor producătorilor agricoli naționali, inclusiv a fermierilor români. Nu există soluții individuale/unilaterale – statele afectate, implicit și România, au un spațiu de manevră foarte restrâns: Bruxelles-ul este dator cu soluții concrete, întrucât Comisia Europeană este suverană în materia politicilor de schimburi comerciale care angajează Uniunea în ansamblul ei. După cum știm, la ora asta funcționează o înțelegere cu privire la libera circulație a persoanelor și mărfurilor între Ucraina și UE, odată cu izbucnirea războiului.

Remarc aici că țările din estul Uniunii, îndeosebi Polonia și România (dar nu doar ele), au făcut proba solidarității și implicării lor cu asupra de măsură, preluând valuri de migranți din Ucraina, acordând facilități de tranzit – inclusiv TIR-urilor ucrainene care sunt omniprezente pe E85 sau găzduind și oferind protecție persoanelor fugite din calea războiului. Bruxelles-ul trebuie să sprijine concret statele central și est europene care au preluat frontal și semnificativ șocul acestui război, acționând ca o zonă tampon. Nu sunt de acord și nu au cum să funcționeze formule individuale tip Polonia sau Ungaria, state care intenționau să suspende – până în iunie – importul de grâne din Ucraina: sunt poziționări și măsuri care nu sunt agreate de Comisie, așa cum s-a și comunicat public, dar Comisia e obligată să propună altceva în loc. Altfel nu vom fi scutiți de grijile populismului eurosceptic și a politicii de tip „fiecare pentru el”, „fiecare se descurcă cum poate”.

La probleme sistemice nu pot exista soluții improvizate individual. Nu e vorba doar despre România, e vorba de agricultori și fermieri din Polonia, Slovacia, Ungaria sau Bulgaria, deci de o problemă europeană. Salut orice set de măsuri care să reglementeze, cât mai rapid, trasabilitatea grânelor și produselor agricole provenite din Ucraina în interiorul Uniunii Europene, inclusiv suspendarea temporară a acestor importuri care, la acest moment, provoacă distorsiuni majore pe piețele agricole est-europene, prăbușirea prețurilor la grâne & cereale și, implicit, prejudicierea substanțială a producătorilor agricoli autohtoni care înregistrează pierderi importante.” a precizat Dragos Benea

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.