Noul presedinte al PSD Bacau, Dragos Benea, a organizat duminica dimineata o conferinta de presa alaturi de Sorin Brasoveanu, proaspat uns secretar executiv al organizatiei in urma alegerilor de vineri seara. Liderul social-democratilor bacauani a evidentiat prioritatile organziatiei in perioada urmatoare, povestind cum i-a venit ideea sa-i inmaneze contracandidatului sau, Gabriel Vlase, o ramura de maslin. Benea a atras atentia ca PSD Bacau nu se mai afla in primele 10 organizatii social-democrate din tara, dupa performantele electorale.
Benea a declarat ca nu s-au purtat negocieri pentru retragerea candidaturii lui Gabriel Vlase din cursa pentru sefia PSD Bacau si ca alaturi de Vlase au renuntat la candidatura mai multi vicepresedinti. Presedintele PSD Bacau a spus ca ar fi dorit o conferinta de alegeri cu 1000 de delegati, in timp ce contracandidatul sau ar fi optat pentru organizarea unei conferinte restranse, cu 350 delegati, la Ateneu. „Mi-am dorit competitie, dar nu s-a intamplat. La PSD nu ati mai vazut de mult o conferinta cu 850 de delegati. Am vrut o conferinta cu peste 1000 de oameni, in timp ce contracandidatul meu si-ar fi dorit o conferinta cu 350 de oameni, la Ateneu. As fi castigat la vot, dar nu pot sa spun un scor exact”, a afirmat Dragos Benea. El a adaugat ca i-a oferit ramura de maslin lui Vlase intr-un gest simbolic, insa nu a mai discutat cu deputatul social-democrat dupa alegerile de vineri. „Ramura de maslin simbolizeaza ceva, lumea stie ce inseamna. Am avut in trecut o interventie chirurgicala la ochi, in Grecia. Am adus de acolo un maslin si am taiat o crenguta pentru conferinta de alegeri. N-am mai avut discutii cu domnul Vlase dupa ce i-am inmanat ramura”, a povestit social-democratul, semn ca relatiile dintre Benea si Vlase sunt, totusi, departe de normalitate.
Presedintele PSD Bacau a declarat ca printre prioritatile noiiconduceri se numara revigorarea activitatii politice in cele 56 de localitati unde PSD nu are primari si ca in perioada urmatoare va fi organizata o intalnire cu membri care s-au inscris in partid incepand cu februarie 2010, odata cu preluarea conducerii centrale de catre Victor Ponta. „Ne vom apleca asupra celor 56 de organizatii in care nu avem primari. Vrem sa resuscitam organizatii care nu au mai performat de ani. Traim intr-un judet in care organizatiile PNL, PP-DD,PER, PC si UNPR sunt printre cele mai performante in partidele lor. Este o competitie politica acerba. Nu mai suntem in primele 10 organizatii la nivel national. Scopul nostru e sa fim in primele 10”, a mai spus Benea. El a promis ca va elimina din organizatie „bisericutele si gasculitele”, iar noul birou permanent va organiza sedinte si in judet, nu doar in municipiul Bacau. „Biroul permanent se va organiza si in teritoriu, pe zone, in comune. Vom avea doua sedinte pe luna, va fi un birou permanent itinerant”, a afirmat presedintele PSD Bacau.
Alegerile pentru stabilirea conducerii organizatiei municipale a partidului vor avea loc dupa Pastele ortodox, Benea apreciind ca pana la inceputul lui iunie PSD va avea o situatie clara si in municipala. „Dupa 5 mai vom avea de organizat alegeri la organizatia municipala, la organizatia de femei si la tineret. Organizatia municipala n-a mai avut conferinta de alegeri din 2007. O luam de jos in sus cu alegerile in organizatii. Domnul deputat Cosmin Necula a declarat ca vrea sa candideze. A lucrat foarte bine cu organizatia municipala”, a mai spus Benea, lasand de inteles ca mizeaza pe Necula pentru sefia municipalei, desi intre cei care au emis pretentii privitoare la preluarea presedintiei s-a numarat si fostul consilier local Costel Dunava, sustinut de deputatul Gabriel Vlase.
Bacau.NET a prezentat in exclusivitate lista cu vicepresedinti ai noului Birou Permanent al Org. Jud. a PSD. Deputatul Vlase, precum si Irina Florea, fostul secretar al organizatiei judetene n-au mai candidat la nicio functie. Intre vicepresedinti se numara Lucian Sova (deputat colegiul 4), Marcelin Solot (primarul comunei Margineni), Oana Chelaru (sefa Regiei Aeroportul International Bacau), pilotul de raliuri Adrian Raspopa (consilier judetean USL-PSD), Dan Tataru (senator colegiul 3), Viorel Ghelase (seful Directiei Silvice), Ionel Floroiu (vicepresedinte CJ Bacau), Dumitru Braneanu (consilier judetean USL-PSD, fost vicepresedinte al CJ), respectiv Teodora Sotcan (sefa Inspectoratului Scolar Judetean). Pe langa acestia, Benea i-a mai amintit pe Dumitru Tulpan (primar comuna Beresti Tazlau) si Ionel Turcea (primarul orasului Buhusi). Sorin Brasoveanu, seful Directiei pentru Protectia Copilului, subordonata administrativ Consiliului Judetean, a devenit mana dreapta a lui Benea in partid, obtinand functia de secretar executiv.