Vicepremierul Liviu Dragnea susţine că regionalizarea nu este o decizie politică, ci o necesitate economică în principal, drept care speră să nu fie numai un proiect al USL. “M-am întâlnit cu mai mulţi ambasadori – din Ungaria, Franţa, Belgia. I-am rugat să fie de acord să lucrăm la reorganizare administrativă şi teritorială. Nicio ţară nu poate suporta două procese de asemenea magnitudine. Prin natura funcţiei din Guvern, probabil voi coordona. La aceast concept vor lucra mulţi oameni: Hellvig, Constantin, Ioan Rus… Sunt foarte mulţi oameni care vor să se implice. Ca să aibă succes maxim, conceptul trebuie să fie foarte dezbătut. Regionalizarea nu e o decizie politică, o face România. Sper ca toate forţele politice din Parlament să dorească să fie implicate. Nu numai USL o face”, a spus Dragnea, citat de Realitatea Tv. Potrivit acestuia, sunt trei tipuri de regiuni: ca spaţiu comun, de omogenitate, regiunea funcţională – nodală, şi cea care le combină pe cele două – regiunea administrativ-teritorială.
“Ce nu se va întâmpla: nu înseamnă federalizare”, a atenţionat Dragnea, care le-a transmis oamenilor să stea liniştiţi, pentru că judeţele nu se vor desfiinţa. “În România, regiunile vor avea un consiliu regional care adoptă hotărâri de dezvoltare pentru regiune, nu legi. Regionalizarea înseamnă bani şi civilizaţie. În primul rând, bani europeni. În acest moment, fondurile europene sunt absorbite cu o foarte mare întârziere”. Dragnea a precizat că important este ca “până în decembrie, regiunile administrativ-teritoriale din România să fie funcţionale”, însă e convins că proiectul este unul “foarte delicat”.
O tema necunoscuta pentru romani
Regionalizarea ţării este prea puţin cunoscută de români, relevă un sondaj de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).Conform sondajului, aproape 20% dintre cei chestionaţi nu au auzit de proiectul de regionalizare, iar peste jumătate se consideră puţin sau deloc informaţi cu privire la această temă.
„Încă opinia publică nu are o viziune clară sau o judecată cristalizată. În percepţia publică se amestecă aşteptări exagerate, frici sau iluzii personale şi colective. La o primă vedere, observăm că percepţia este influenţată de mulţi factori: nivel de instrucţie, vârstă, habitat sau chiar zonă geografică de apartenenţă. Posibilitatea de a crea o bulversare a întregii societăţi prin decizii arbitrare sau nepregătite este considerabilă, aşadar credem că este nevoie în viitor de ample studii de impact, dezbateri publice şi studii ştiinţifice care să implice Academia Română, mediul universitar, instituţiile de cercetare şi societatea civilă, comunităţile şi angajaţii din administraţia locală sau centrală”, se arată în concluziile studiului IRES, dat publicităţii marţi.
Conform sondajului IRES, aproape 20% dintre cei chestionaţi nu au auzit de proiectul de regionalizare, peste jumătate se consideră puţin sau deloc informaţi cu privire la această temă, în timp ce 45% se declară informaţi sau foarte informaţi. De asemenea, puţin peste jumătate dintre români se consideră puţin sau deloc interesaţi de procesul regionalizării, în timp ce 48% spun că sunt interesaţi sau foarte interesaţi. În plus, 51% declară că au o părere bună sau foarte bună despre procesul de regionalizare, iar 41% au o părere proastă sau foarte proastă, în timp ce 2% spun că nu au nici o părere bună, nici proastă.
Bacaul, parte din Regiunea Nord-Est. Capitala la Iasi?
Judetul Bacau va face parte din regiunea Nord-Est, alaturi de Suceava, Botosani, Iasi, Neamt si Vaslui. Mass-media din Capitala au inceput sa vehiculeze de ceva timp numele mai multor politicieni despre care se crede ca ar putea intra in cursa pentru ocuparea fotoliului de guvernator. Nu sunt ocolite nume ca Gheorghe Nichita (primarul mun. Iasi), Gheorghe Flutur (senator PDL, fost presedinte al Consiliului Judetean Suceava) sau Romeo Stavarache (primarul mun. Bacau).
Capitala regiunii va fi stabilita, cel mai probabil, la Iasi, oras recunoscut drept capitala istorica a Moldovei. Dupa localele din iunie 2012, regiunea Nord-Est e dominata de un pronuntat vor pro-PSD, social-democratii adjudecandu-si sefia consiliilor judetene Suceava, Botosani, Vaslui si Bacau, adica 4 din cele 6 judete ale regiunii.
Intr-o interventie recenta, primarul Iasului, Gheorghe Nichita, sugera ca viitoarea regiune va fi condusa de un guvernator, care va fi ales prin vot indirect, de catre primarii din regiune si consilierii judeteni.