Doamna Șordoc Oana Gabriela face parte din echipa salvatorilor băcăuani din anul 2018, atunci când a decis să devină voluntar în cadrul Detașamentului de Pompieri Onești. La bază, Oana este agent principal de poliție la Poliția Municipiului Onești – Biroul de Ordine Publică, iar de șase ani își dedică fiecare moment liber pentru a participa la misiuni, alături de pompierii militari.
În anul 2020, a absolvit cursul de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare, dobândind astfel competența profesională de paramedic. De atunci, Oana face ture de 24 de ore pe ambulanța SMURD, fiind un real sprijin pentru pompierii militari.
„Felicitări, Oana! Ești o sursă de inspirație pentru noi toți și suntem recunoscători pentru generozitatea și devotamentul tău față de semeni!” au transmis pompierii
Corectați numele. Este Șorodoc