Ileana-Gabriela Popescu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea a obţinut premiul al III-lea la a XXXIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Limbă şi literatură latină Certamen Ciceronianum Arpinas, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 10 – 12 mai, la Arpino (Italia), localitatea în care s-a născut poetul latin Cicero. Pregătirea Ilenei-Gabriela Popescu a fost realizată cu sprijinul constant al profesoarei sale, doamna profesoară Georgeta Prunescu.
La ediţia din acest an, au participat 193 de concurenţi, elevi de liceu în ani terminali, din peste 15 ţări europene. România a participat la această competiţie cu un lot compus din 4 elevi, selecţionaţi la nivel naţional, printr-un concurs de baraj, de către profesorii universitari Theodor Georgescu şi Cezar Tabarcea, de la Universitatea Bucureşti, care au însoţit echipa României. Din lotul ţării noastre au mai făcut parte Bianca Elena Radu (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „B. P. Haşdeu” din Buzău, prof. Eugenia Hristache), Oana Bujor (clasa a XI-a) şi Alexandra Georgiana Vîrlan (clasa a XII-a), ambele de la Colegiul Naţional „Gh. Vranceanu” din Bacău (prof. Florentina Neculau)
Concursul a presupus traducerea şi comentarea unui pasaj extras din opera lui Cicero, care poate avea caracter oratoric sau filosofic, cu accent pe moral-politică, pe filozofia culturii sau a istoriei. Este pentru a treia oară în acest an şcolar, când România a urcat pe podium la competiţiile internaţionale de limba latină, după succesele remarcabile repurtate de elevii români la Sulmona şi Venosa (premiul al II-lea). Recunoaşterea internaţională obţinută de elevii din România reconfirmă valoarea şcolii româneşti de limba latină şi tradiţia de a participa şi de a obţine constant distincţii la concursurile internaţionale de profil. Organizatorii şi profesorii de specialitate din străinătate consideră performanţele elevilor români un miracol, deoarece, deşi aceştia studiază latina doar o oră pe săptămână (curriculum diferenţiat), rezultatele le întrec pe ale concurenţilor din alte ţări unde limba latină se studiază într-un număr mult mai mare de ore, în cadrul liceelor clasice.