Dosar penal pentru braconaj. Un barbat a fost prins la vanatoare de iepuri

0

Polițiștii băcăuani au depistat în flagrant un bărbat care efectua o vânătoare la iepuri și cervide folosind doi câini, dintre care unul din rasa ogar. Bărbatul ar fi montat pe fondul cinegetic mai multe lațuri, pe care le verifica periodic.

La data de 09 martie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a braconajului cinegetic.

În cadrul acțiunii polițiștii au depistat în flagrant un bărbat de 43 de ani, din comuna Pârjol, care efectua o vânătoare la specia iepure si cervide, pe fondul cinegetic nr. 9 Schit, folosind doi câini, din care unul din specia ogar.

Din cercetările efectuate de polițiști a mai rezultat că bărbatul în cauză a montat în pădure, mai multe lațuri, pe care le verifica periodic.

Lațurile identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic, urmând a se stabili întreaga activitate infracțională a bănuitului.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandami Mobilă Bacău.

Braconaj 1 09.03

arme 09.03

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.