Domeniul fostei URSS, spaima internetului

0

Fostul domeniu al Uniunii Sovietice, alocat în 1990, cu doar un an înainte de destrămarea acestui stat, a devenit acum o casă a hackerilor.

Un articol publicat de agenţia de ştiri Associated Press şi preluat de Mashable arată că domeniul .su s-a transformat într-un „rai al hackerilor, care au năvălit în domeniul de internet al fostei superputeri politice pentru a trimite mesaje spam şi pentru a fura foarte mulţi bani”.

Marea migraţie a hackerilor ruşi spre domeniul .su a început în 2011, când Rusia a înăsprit măsurile de siguranţă în privinţa domeniului curent al statului, .ru.

Group IB, o agenţie rusă care se ocupă cu siguranţa pe internet, a arătat că, în 2011, pe domeniul .su, numărul siteurilor periculoase pentru utilizatori s-a dublat. O nouă dublare s-a produs în 2012, astfel încât numărul acestor siteuri-problemă a devenit chiar mai mare decât al celor de pe vastul domeniu .ru.

Probabil cel mai cunoscut astfel de site este exposed.su, care a publicat informaţii financiare ale unor personalităţi precum Michelle Obama, Mitt Romney, Donald Trump şi Beyonce.

„După părerea mea, jumătate dintre infractorii online din Rusia folosesc acest domeniu”, spune Andrei Komarov, de la Group IB.

Desigur, domeniul ar putea fi şters cu totul. De ce mai este încă ţinut online? Din patriotism, arată AP. Mulţi dintre ruşi privesc în continuare Uniunea Sovietică drept un soi de rai pierdut, iar renunţarea la domeniu este o decizie pe care cu greu şi-o poate asuma cineva, om sau instituţie. În plus, vechiul domeniul găzduieşte şi siteuri de calitate.

Sergei Ovcharenko, director la Fundaţia pentru Dezvoltare Online din Moscova, este de acord că domeniul .su are numeroase slăbiciuni, dar subliniază că, aşa cum status rus a luat măsurile cuvenite în privinţa domeniului .ru, aşa se va întâmpla şi cu .su.

Sursa: yahoo

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.