Doi hoti de portofele au fost prinsi in flagrant de politistii locali

0

O femeie în vârstă de 60 ani din Buhoci era să rămână, joi, 08.04.2021, în jurul amiezii, fără portofel și bunurile din acesta, după ce doi hoți i l-au sustras din geantă la intrarea într-un magazin de pe strada 9 Mai, din municipiul Bacău. Metoda pe care o foloseau cei doi hoți era simplă, unul bloca intrarea în magazin iar celălalt sustrăgea obiectele și lucrurile de valoare din gențile persoanelor neatente.

„Ghinionul celor doi a fost o patrulă de polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, care a observat infracțiunea flagrantă în plină desfășurare, în momentul interceptării celor implicați, victima fusese deposedată de bun iar portofelul cu documente, carduri și suma de 276 lei se afla deja geanta unuia dintre hoți.Pentru cei în cauză poliţiştii locali au întocmit documentele procedurale de constatare a infracţiunii flagrante de furt, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 228 din Codul Penal, persoanele şi bunurile fiind predate lucrătorilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău pentru continuarea cercetărilor.” se arata intr-un comunicat de presa transmis de Politia Locala Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.