Directia Nationala Anticoruptie va avea competente, incepand de miercuri, pentru cercetarea infractiunilor vamale si de evaziune doar cu daune mai mari decat echivalentul in lei a un milion euro, ordonanta de urgenta care modifica competenta DNA fiind deja aprobata de Guvern si publicata in Monitor, scrie Mediafax.
Ordonanta de urgenta a fost publicata miercuri in Monitorul Oficial si intra astfel in vigoare din aceeasi zi. Actul normativ stabileste ca DNA este competenta sa efectueze urmarea penala, in cazul infractiunilor prevazute la articolele 246, 247 si 248 din Codul penal, daca s-a constatat o paguba materiala mai mare decat echivalentul in lei a un milion de euro. „Cauzele inregistrate la DNA anterior intrarii in vigoare a ordonantei se solutioneaza de catre aceasta structura specializata”, se arata in actul normativ.
Saptamana trecuta, surse guvernamentale au declarat ca Guvernul a discutat eliminarea din competenta DNA a cerectarii infractiunilor vamale si de evaziune fiscala cu daune sub un milion euro echivalent in lei, anchetarea acestor cazuri urmand sa treaca in atributia parchetelor. Contactat atunci de Mediafax si solicitat sa comenteze aceasta informatie privind eliminarea competentei DNA de cercetare pentru infractiuni vamale si de evaziune cu daune sub un milion de euro, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, initiatorul proiectului de ordonanta, a sustinut ca a fost doar o discutie, fara sa fie luata deocamdata o decizie.
„A fost o discutie pe o propunere a DNA care devanseaza aplicarea unor texte ce se vor regasi in noul Cod de Procedura Penala. Nu este decis inca”, a spus Cazanciuc. Monitorul releva insa ca ordonanta a fost aprobata in acea sedinta de guvern. Dupa publicarea stirii, Ministerul Justitiei a transmis un comunicat in care arata ca, la propunerea prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ministerul a inaintat Guvernului, spre aprobare, aceasta ordonanta de urgenta.
Ministerul arata ca, in cazul infractiunilor de inselaciune prevazute la art. 215 alin. 1, 2, 3 si 5 din Codul penal, al infractiunilor prevazute la art. 175, 177 si 178 – 181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, si in Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, DNA va avea competente daca s-a cauzat o paguba materiala mai mica decat echivalentul in lei a 1 milion de euro, cauzele vor instrumentate de celelalte unitati de parchet.
Pe de alta parte, nu se modifica prevederile referitor la infractiunile de coruptie, iar cauzele de inselaciune si evaziune fiscala care sunt conexe cu fapte de coruptie vor fi in continuare instrumentate de DNA. Cauzele inregistrate la DNA anterior intrarii in vigoare a ordonantei raman in competenta directiei si vor fi solutionate de catre aceasta structura specializata.
Sursa: Hotnews