DNA Bacău: 13 inculpați trimiși în judecată pentru achiziții publice supraevaluate la Caminul de Batrani

0

Procurorii DNA Bacău au trimis în judecată 13 inculpați, printre care un fost consilier local, directori de instituții publice și reprezentanți ai unor firme, acuzați de achiziții supraevaluate care au produs un prejudiciu de 645.736 lei în dauna U.A.T. Bacău.

În perioada mai 2022 – decembrie 2023, aceștia ar fi cumpărat echipamente și produse la prețuri mult mai mari decât cele de pe piață, prin înțelegeri frauduloase. Exemple: un aragaz electric achiziționat cu 79.800 lei (față de 32.500 lei) și paturi medicale cumpărate la 7.400 lei/bucata (în loc de 3.508 lei).

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bacău, iar pentru recuperarea prejudiciului s-au dispus măsuri asiguratorii.

Comunicat DNA Bacau

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 13 inculpați (persoane fizice și juridice), în legătură cu efectuarea de achiziții supraevaluate care ar fi produs un prejudiciu de 645.736 lei, în dauna U.A.T. Bacău, după cum urmează:
DIACONU EUSEBIU – IANCU, la data faptei consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (6 acte materiale),

ILIE DIANA, șef serviciu în cadrul Primăriei Municipiului Bacău și administrator al S.C. ORION MOB S.R.L. și S.C. RALDIA DISTRIB S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine ori pentru altul în formă continuată (6 acte materiale),

I.V.R., administrator al S.C. ORION MOB S.R.L. și S.C. RALDIA DISTRIB S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (6 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale),

DIMOFTE MAGDA, director al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuevenite pentru sine ori pentru altul în formă continuată (4 acte materiale),

BOSTAN SORIN, director al Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuevenite pentru sine ori pentru altul în formă continuată (2 acte materiale),

GHERVASE ANDREEA MONICA, responsabil achiziții în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuevenite pentru sine ori pentru altul (3 acte materiale),

TANȚOȘ IULIAN MIHAI, consilier administrație publică și responsabil achiziții în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine ori pentru altul (2 acte materiale),

CEAUȘU MĂRIOARA – CORNELIA, administrator al Grădiniței cu program prelungit nr. 33 din componența Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine ori pentru altul (2 acte materiale),

M.M. și M.A., administratori ai S.C. CASA DECOR ONLINE S.R.L, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine ori pentru altul (2 acte materiale),

S.C. RALDIA DISTRIB S.R.L. Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine ori pentru altul,

S.C. ORION MOB S.R.L. Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine ori pentru altul în formă continuată (6 acte materiale),

S.C. CASA DÉCOR ONLINE S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine ori pentru altul (2 acte materiale).

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

În perioada mai 2022 – decembrie 2023, la instigarea inculpatului Diaconu Eusebiu – Iancu, consilier local, inculpații Dimofte Magda, director al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău, și Bostan Sorin, director al Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” Bacău, ar fi efectuat achiziții de bunuri la prețuri cu mult mai mari decât cele practicate pe piață, cu încălcarea prevederilor legale, respectiv fără o consultare efectivă a unor oferte de preț, fără acceptare de oferte, ci doar în baza unor înțelegeri frauduloase anterioare cu reprezentanții persoanelor juridice furnizoare, respectiv S.C. ORION MOB S.R.L., S.C. RALDIA DISTRIB S.R.L. și S.C. CASA DECOR ONLINE S.R.L.
În această modalitate, s-ar fi cauzat un prejudiciu în dauna U.A.T. Bacău în cuantum de 645.736 lei, reprezentând diferența dintre prețul de livrare către instituțiile publice și prețul de achiziție al produselor plătit de cele trei societăți comerciale, corelativ cu obținerea unor foloase necuvenite în același cuantum de către respectivele societăți comerciale.
Produsele supraevaluate achiziționate de Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău au reprezentat echipamente medicale și mobilier de uz medical, precum și produse de uz casnic, iar produsele supraevaluate achiziționate de Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău au fost obiecte de mobilier, sistem de supraveghere video și diverse produse de uz casnic.
De exemplu, Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău a cumpărat 22 de paturi electrice pentru la prețul de 7.400 lei/bucata, în condițiile în care firma furnizoare le achiziționase cu 3.508 lei/bucata, iar pentru un aragaz electric a plătit 79.800 lei, în condițiile în care firma furnizoare îl achiziționase cu 32.500 lei. Pentru produsele livrate către Școala Gimnazială, adaosul aplicat la prețul de achiziție era cuprins între 41% și 230%. De exemplu, Școala Gimnazială a plătit pentru un dulap frigorific 21.000 lei, în condițiile în care firma îl cumpărase cu 10.365 lei.
Cunoscând demersurile efectuate de către inculpatul Diaconu Eusebiu-Iancu în Consiliul Local al municipiului Bacău pentru asigurarea fondurilor necesare, inculpații Ilie Diana, I.V.R., M.M. și M.A., ar fi înlesnit, prin folosirea persoanelor juridice pe care le controlau, respectiv S.C. ORION MOB S.R.L., S.C. RALDIA DISTRIB S.R.L., precum și prin interpunerea S.C. CASA DÉCOR ONLINE S.R.L, efectuarea de achiziții de bunuri supraevaluate, în condițiile descrise mai sus, de către directorii celor două instituții publice anterior menționate.
Inculpații Tanțoș Iulian Mihai și Ghervase Andreea Monica, în calitate de responsabili achiziții în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău, ar fi sprijinit-o pe inculpata Dimofte Magda, directorul unității, prin întocmirea unor cereri de ofertă, a caietelor de sarcini către persoane juridice indicate de către conducătorul unității care să păstreze aparența de legalitate și prin publicarea ofertelor de achiziții în platforma SEAP.
Similar, inculpata Ceaușu Mărioara – Cornelia, administrator al Grădiniței cu program prelungit nr. 33 din componența Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” Bacău, l-ar fi sprijinit pe inculpatul Bostan Sorin, directorul unității, să păstreze aparența de legalitate, prin inserarea și acceptarea ofertelor de achiziții în platforma SEAP.

Pentru recuperarea prejudiciului, în cauză s-au dispus măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea actelor de sesizare instanței competente, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.