DNA a „lucrat” la Stavarache din martie 2013. Primarul Bacăului: „Decizia procurorilor, o eroare umană”

0

comunicat_stavarache_judecataÎntr-un comunicat remis presei în cursul serii de joi, primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, afirmă că fapta pentru care a fost trimis în judecată de DNA nu există și că procurorii anticorupție au început urmărirea sa penală încă din martie 2013. Edilul a precizat că infracțiunea de care este acuzat – tentativă de abuz în serviciu – se pedepsește conform unui articol legal devenit neconstituțional. Stavarache apreciază în comunicatul dat presei că decizia procurorilor de trimitere a sa în judecată este o „eroare” și că aceasta va fi „grabnic reparată”. 

Primarul Bacăului a dat publicității un comunicat în care încearcă să contracareze și să demonteze trimiterea sa în judecată de către procurorii DNA Bacău. Edilul afirmă în comunicat că fapta pentru care este acuzat de DNA „nu există și n-a existat niciodată” și că contractul de vânzare – cumpărare a locuinței care face obiectul dosarului elaborat de lucrătorii anticorupție nu ar purta semnătura edilului șef. Mai mult, susține Stavarache, în calitate de primar ar fi dispus „personal” rezilierea contractului de închiriere a locuinței și „stoparea procedurii de încheiere a contractului de vânzare – cumpărare a unui apartament”.

„Cercetarea și începerea urmăririi penale de către DNA s-au realizat începând cu luna martie 2013, iar rezilierea contractului de închiriere și dispoziția de neîncheiere a contractului de vânzare – cumpărare au fost făcute în 16.03.2011, respectiv 26.09.2012 (…) Consider o eroare decizia procurorilor și cred că opinia publică românească (…) știe că nu mi-am făcut decât datoria față de cetățeni. Sunt convins că această eroare umană va fi grabnic reparată”, precizează primarul Romeo Stavarache în comunicatul dat publicității.

Potrivit unui comunicat DNA, remis presei în cursul după-amiezii de joi, primarul municipiului Bacău, alături de alți doi funcționari au fost trimiși în judecată, într-un dosar vizând modul în care Gheorghe Muntianu a obținut un apartament cu două camere din fondul locativ de stat. „În perioada 2006-2009, inculpaţii Stavarache Romeo, în calitate de primar al municipiului Bacău, Muntianu Gheorghe, şef serviciu la Serviciul administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari şi Pircu Gavril, director executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Bacău, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, au repartizat în mod nelegal o locuinţă din fondul locativ de stat inculpatului Muntianu Gheorghe în vederea închirierii şi, ulterior, a achiziţionării acesteia. Îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu ar fi avut ca rezultat obţinerea, de către inculpatul Muntianu Gheorghe, a unui avantaj patrimonial, respectiv un apartament de două camere situat în Bacău”, se arată în comunicatul de presă elaborat de DNA.

 

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.