Demersurile ZIDART – Street Art Festival de a promova arta și cultura locală, precum și de a cultiva relații și prietenii în mediile artistice din afara țării dau rezultate din ce în ce mai clare. După două ediții internaționale ale festivalului de artă stradală din Bacău care au captat interesul artiștilor urbani din toată lumea și au extins galeria de artă murală a orașului cu 7 lucrări semnate de artiști din afara granițelor, echipa ZIDART este acum invitată să-și împărtășească viziunea cu întreaga lume, în arhipelagul portughez din Atlanticul de Nord, pe insula Madeira.
Dezvoltarea de parteneriate și cultivarea unui dialog cu mediile artistice internaționale sunt printre cele mai recente obiective însușite la nivelul proiectului ZIDART. Aceste demersuri facilitează schimburi de experiență între artiștii și inițiatorii proiectelor culturale locale și cei din afara țării, promovând cultura și arta românescă pe plan internațional și încurajând totodată sincronizarea demersurilor artistice românești la curentele și mișcările internaționale.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Orașelor Educatoare, Teatro Metaphora, în parteneriat cu primăria din Câmara de Lobos, a lansat echipei ZIDART invitația unei colaborări pentru implementarea unei picturi murale lângă Casa de Cultură a orașului. Echipa formată din artiștii Ovidiu Ronin, Alex Manolache și fondatorul proiectului ZIDART, Lucian Popa, a petrecut ultimele două săptămâni împărtășind aspecte din cultura românească și din experiența organizării unui festival de artă stradală cu artiști și inițiatori de proiecte culturale portughezi. Ca mărturie a acestei experințe, pictura murală realizată de artiștii români reflectă întâlnirea unei viziuni cultivate local cu cea a comunității din Madeira, amintindu-le oamenilor de natura universală a limbajului artistic și de bucuria explorarării unor perspective creative diverse.
“Faptul că am fost invitați tocmai pe Arhipelagul portughez din Atlanticul de Nord, ne confirmă că ZIDART este un proiect care a ajuns la maturitate și care devine atragator chiar și pentru cele mai exotice locuri de pe pământ.” Lucian Popa, fondator ZIDART – Street Art Festival
Ziua Internațională a Orașelor Educatoare
Ziua Internațională a Orașelor Educatoare celebrează în fiecare an, pe data de 30 noiembrie, asumarea unei viziuni urbane contemporane și armonioase, bazată pe recunoașterea importanței educației și a culturii pentru bunăstarea, cooperarea, prosperitatea și coeziunea socială a comunității. Orașele educatoare se dedică creării unor contexte urbane prietenoase cu oamenii, inclusive și a unui ecosistem educațional în dialog permanent cu cetățenii. Implicarea echipei ZIDART în misiunea de oraș educator a Câmara de Lobos reflectă o aliniere a proiectului băcăuan cu o viziune urbană contemporană internațională și validează premizele care stau la baza inițiativelor sale.
Ovidiu Ronin – “FABIO” – Foundation of Ambitious, Bold and Intelligent Offsprings
Pictura murală implementată de către artistul Ovidiu Ronin ilustrază o temă importantă pentru întreaga societate. “O bază puternică pentru noua generație este atât responsabilitatea sistemului educațional, cât și a comunității care lucrează împreună. O educație adecvată poate planta o sămânță de curiozitate față de lume, responsabilitate pentru tot ceea ce îi înconjoară și o atitudine puternică față de provocările necunoscute. Astfel, pe măsură ce se îmbarcă în viitoarele aventuri, vor lua cu ei caracterul puternic explorator și moștenirea culturală. Acest lucru îi va ajuta să se deschidă către lume, să asimileze noi perspective și cunoștințe. Întorcându-se acasă, în comunitate, în familie și prieteni, ei pot împărtăși ceea ce au învățat și pot lucra pentru construirea unui viitor mai bun pentru noile generații care le vor lua locul.” Ovidiu Ronin, artist ZIDART
ZIDART
ZIDART – Street Art Festival este un proiect de regenerare urbană și socială prin intermediul artei stradale și a unor demersuri culturale adresate întregii societăți. Dedicat comunității, iubitorilor de frumos și creatorilor de street art în căutarea sufletului perete, proiectul a fost conceput din dorința de a crea o platformă pentru dialog social care să-i inspire pe oameni să fie prezenți în comunitate și să participe la viața culturală a orașului. Pornind de la natura comunitară a artei stradale, viziunea ZIDART este orientată către a aduce arta mai aproape de oameni și a-i cultiva potențialul pentru dezvoltare civică, socială și individuală.
Mai multe detalii despre activitatea noastră găsiți pe: https://www.zidart.ro/
Parteneri
Acest schimb de experiență a fost organizat de către Teatro Metaphora – Associação de Amigos das Artes, prieteni ai proiectului ZIDART – Street Art Festival, în parteneriat cu Primaria Camara de Lobos.