DIGI24: Județul Bacău se bazează pe doi piloni economici – carnea de pui și panificația

2

Un judeţ „sărat”. Aşa poate fi numit, plastic, judeţul Bacău. Toată lumea a auzit de Târgu Ocna şi Slănic Moldova, iar stema judeţului este dominată de un munte de sare. Județul Bacău este plasat imediat lângă Munții Carpați, în regiunea Nord-Est.

judet_bacau„E o zonă complexă şi din punct de vedere spiritual, din punct de vedere al tradiţiilor folclorice și populare. În acelaşi timp şi economic, chiar dacă Bacăul de azi nu mai seamănă cu Bacăul de acum 20 de ani când era una dintre cele mai mari puteri economice ale ţării şi dădea aproape 2% din PIB-ul României”, afirmă Dumitru Brăneanu, vicepreşedintele Consiliului Județean Bacău. În materie de afaceri, Bacăul se poate mândri cu doi mari piloni din industria alimentară şi nu numai. Cu o cifră de afaceri de aproape 200 de milioane de dolari pe an şi cu peste 2.000 de angajaţi, Agricola este una dintre cele mai mari companii din ţară care produce carne de pui.

„Prin 1992 când s-a constituit Agricola erau aproximativ 4.500 de oameni şi făcea o producţie în echivalentul a la vreo 55 de milioane de dolari. Acum suntem vreo 2.500, mai puţini, productivitatea a început să crească pentru că ne obligă industria. Ieri m-am uitat pe nişte rapoarte şi mai avem lucruri de îmbunătățit încă şi astăzi. S-au mărit producţiile realizate pe unitatea de resursă folosită, a crescut şi producţia, în ultimii ani aproape am dublat producţia de pui, ne străduim să facem una din cele mai bune cărni de pui prezent în piaţă”, susține Grigore Horoi, preşedintele companiei. Lider naţional pe piaţa de paste făinoase şi unul dintre cei mai importanţi jucători din domeniul morăritului şi panificaţiei, societatea Pambac, activează în Bacău. Lider naţional este şi Aerostar, o fabrică de avioane înfiinţată în anul 1953 la Bacău, privatizată în 2000.

Bacău, orașul lui George Bacovia

Bacăul, oraşul unde au prins viaţă cele mai mari creaţii bacoviene, păstrează urmele poetului. „Cea mai mare parte a creaţiei sale, Bacovia a făcut-o aici, la Bacău. Pentru că în 1929 se căsătoreşte cu Aghata Grigorescu şi se stabileşte în București, dar a fost un proces greu de adaptare la lumea Capitalei pentru că cerul Bucureștiului era mai plumburiu decât cel de la Bacău şi nu a mai avut aceeaşi inspiraţie ca aici”, spune Tincuța Bernevic, referentul Casei lui George Bacovia.

Botezat şi Perla Moldovei, oraşul Slănic Moldova este recunoscut pentru izvoarele sale cu efect terapeutic. Specialiştii spun că apele minerale de aici sunt asemănătoare cu cele de la Karlovy Vary, Vichy sau Aix-les-Bains. La 18 kilometri de Slănic Moldova se află o altă staţiune balneară: Targu Ocna, recunoscută pentru explotările miniere care s-au făcut de-a lungul anilor şi care încă se mai practică. La o aruncătură de băț de centrul oraşului se află Salina, fosta mină Trotuș. Săpată în sare la peste 200 de metri adâncime, salina oferă vizitatorilor săi un climat numai bun pentru tratatrea afecţiunilor respiratorii. Și tot aici se află şi prima biserică ortodoxă din ţară, construită în subteran, din sare.

Sursa: DIGI24

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

2 COMENTARII

  1. Pambac si Agricola la DIGI24 in rest nimic productiv!? Intreb DIGI24… doar atatea sunt in Bacaul nostru? Ma refer numai la Municipiu!

  2. cu ce se mandreste Agricola ca si-a batut joc de oameni care au ramas fara servici care aveau vechime 20-30 ani, apoi au angajat alti mai tineri care vin si pleaca care le dau salarii de mizerie si sefii au salarii cu milioanele dar o sa le vina randul la toti la cei care ne-au lasat fara serv, numai caliate nu are carnea de la AGRICOLA

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.