Detasamentul de interventie din cadrul ISUJ Bacau si-a incheiat misiunea în judetul Vrancea

0

După cinci zile, Detașamentul de intervenție format din 80 de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău) și-a încheiat misiunea în județul Vrancea, unde a ajutat cetățenii afectați de fenomenele meteorologice periculoase din ultima perioadă.

Misiunile desfășurate de către cei doi ofițeri și 78 de subofițeri au constat în degajarea căilor de acces de la stradă la case şi anexe gospodăreşti, precum și pentru executarea căilor de acces şi degajarea zăpezii depuse în jurul construcţiilor. Cele 80 de cadre militare au acționat în comuna Garoafa (satul Bizigheşti: 17 gospodării; satul Răchitosu: 26 gospodării; satul Ciuşlea: 23 gospodării; satul Doaga: 14 gospodării şi o biserică; satul Străjescu: 22 gospodării şi 2 biserici; cătunul Făurei, sat Garoafa: 3 gospodării şi o biserică; satul Garoafa – centrul administrativ al comunei: Căminul Cultural şi 150 metri liniari alee pietonală). În total, s-a acţionat pentru deszăpezirea a: 105 gospodării, 4 biserici, un cămin cultural şi 150 metri liniari alee pietonală.

De asemenea, pompierii băcăuani au ajutat la distribuirea de ajutoare umanitare atât de necesare populației afectate din comunele Slobozia Bradului, Cândești, Dumbrava și din orașul Mărășești.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.