DEFINITIVAT 2024: desfășurarea probei scrise, număr de candidați, calendar

0

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, programată, potrivit calendarului oficial, în data de miercuri, 24 iulie, a fost organizată în județul Bacău, într-un singur centru de examen, stabilit la Colegiul „N.V. Karpen”. Din cei 205 candidați care și-au depus dosar de înscriere, au fost admiși pentru susținerea acestei probe 202 de candidați.
Disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (educatoare), învățământ primar în limba română (învățători) și educație fizică și sport.
Accesul candidaților în centrul de examen s-a făcut în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pașaportul în termen de valabilitate). Proba scrisă a început la ora 9:00 și a avut o durată de 4 ore. După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare vor fi afișate pe site-ul dedicat și la avizierul centrului de examen. Toate spațiile destinate desfășurării acestui examen (sălile în care se desfășoară proba, precum și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor etc) sunt monitorizate audio-video.

Calendar:
• 24 iulie: Susţinerea probei scrise;
• 30 iulie: Afişarea rezultatelor inițiale (pe pagina dedicată a examenului);
• 30/31iulie: Înregistrarea contestaţiilor;
• 31iulie/5 august: Soluționarea contestaţiilor;
• 6 august: Afişarea rezultatelor finale;
• 6/9 august: Transmiterea la Ministerul Educației a tabelelor nominale cu rezultatele candidaţilor promovați;
• 12/26 august: Validarea rezultatelor examenului prin ordin al Ministerului Educației.

Definitivarea în învățământ reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.