Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2023) este programată, potrivit calendarului oficial, pentru data de miercuri, 19 iulie. La nivelul județului Bacău, pentru susținerea acestei probe s-a organizat un singur centru de examen, la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”. Din cei 236 de candidați care și-au depus dosar de înscriere, au fost admiși pentru susținerea acestei probe 225 de candidați, care au îndeplini cumulativ următoarele condiții:
- au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
- dețin pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
- au avut minimum 8 (opt) media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 (șapte) la fiecare din probele respective.
Disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidați înscriși la nivelul județului Bacău sunt: învăţământ preşcolar în limba română (educatoare), învăţământ primar în limba română (învățători) și limba și literatura română.
Accesul candidaţilor în centrul de examen s-a făcut în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, paşaportul în termen de valabilitate). Proba scrisă a început la ora 9:00 și are o durată de 4 ore.
Elaborarea subiectelor pentru cele 105 discipline de examen, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise sunt asigurate de Centrul National de Politici și Evaluare în Educație. După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa pe site-ul dedicat și la avizierul centrulului de examen. Toate spațiile destinate desfășurării acestui examen (sălile în care se desfășoară proba, precum și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor etc.) sunt monitorizate audio-video.
Calendar DEFINITIVAT 2023:
- 19.07.2023: Susţinerea probei scrise;
- 25.07.2023: Afişarea rezultatelor inițiale (pe pagina dedicată a examenului);
- 25.07 – 26.07.2023: Înregistrarea contestaţiilor;
- 26.07 – 31.07.2023: Soluționarea contestaţiilor;
- 01.08.2023: Afişarea rezultatelor finale;
- 01.08 – 04.08.2023: Transmiterea la Ministerul Educației a tabelelor nominale cu rezultatele candidaţilor promovați;
- 07.08 – 18.08.2023: Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului Educației.
Nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt).
Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii. Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.
Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar fără taxă de cel mult 3 ori.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News