Dedeman vrea sa atace pietele din afara Romaniei. Paval: „Extinderea geografică reprezintă în acest moment o preocupare zilnică, iar primul pas în această direcţie nu este departe”

0

Dedeman, compania care reprezinta cel mai mare business antreprenorial de pe piata din Romania, controlata de fratii Dragos si Adrian Paval, vrea sa treaca granita si sa deschida magazine in afara Romaniei:

foto Adevarul

Dedeman, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa regională de bricolaj, deşi are activitate doar în România, vrea să reia discuţiile despre o expan­siune regională după ce a acoperit aproape toate judeţele de pe piaţa locală.

Ne dorim ca brandul Dedeman să devină cunoscut şi în afara României. De fapt, extinderea geografică peste hotare reprezintă în acest moment pentru noi o preocupare zilnică, iar primul pas în această direcţie nu este departe. Este o mutare foarte importantă şi cu siguranţă câştigătoare atât timp cât analizăm cu grijă oportunităţile şi luăm decizii în consecinţă. Atât Balcanii cât şi Europa Centrală şi de Est sunt în analiza noastră“, a declarat pentru suplimentul ZF 23 de ani Dragoş Pavăl, preşedintele, acţionarul şi cofondatorul Dedeman.

Dedeman se va alătura astfel altor companii româneşti con­trolate de antreprenori locali care devin jucători regionali şi internaţionali. Printre bran­durile româneşti care s-au extins se numără DIGI Communi­cations, eMAG, Bitdefender sau UiPath, cea mai valoroasă afacere fondată vreodată în România şi evaluată în prezent la 35 mld. dolari.

Sursa: zf.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.