Intr-un raspuns trimis redactiei Bacau.net, compania bacauana Dedeman a anuntat ca va dota Spitalul Județean Bacău cu echipamente și aparatură medicală de ultimă generație în valoare de 1.222.000 lei (255.000 euro) necesare pentru combaterea epidemiei.
Dedeman a sustinut si in anul 2019, un program de sprijin, care a avut ca rezultat dotarea cu echipamente performante în valoare de 2.627.000 lei (547.000 euro) a Spitalului Județean Bacău și a Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău.
De asemenea, de-a lungul anilor Dedeman a sprijinit prin sponsorizări și donații Spitalul Municipal de Urgență Moinești, Centrul pentru Îngrijiri Paliative Pediatrice (Hospice Lumina) din Bacău, precum și alte unități spitalicești din județul nostru.
„Întotdeauna grija pentru oameni și pentru sănătatea acestora primează. Și de fiecare dată am ales să facem bine începând cu orașul și județul Bacău, locul care ne-a oferit primii angajați, primii clienți și care reprezintă totodată casa noastră.” – Dragoș Pavăl, Președintele companiei Dedeman.