Reprezentanţii SRI au declarat despre deciziile prin care aşa-zisa Lege „Big Brother” şi Legea cartelelor pre-pay au fost declarate neconstituţionale, că efectul acestora „a produs un vid legislativ, cu consecinţe grave, greu de anticipat, asupra securităţii naţionale”.
Sorin Sava (foto), purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, a spus SRI îşi desfăşoară activitatea cu deplin respect pentru lege, în conformitate cu principiile respectării drepturilor omului, cu standardele internaţionale şi cu angajamentele ce derivă din calitatea României de membru al comunităţii euroatlantice, în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate, scrie Mediafax. „Rezultatele activităţii desfăşurate până în prezent, care plasează instituţia în elită comunităţii de intelligence, bună reputaţie profesională a SRI precum şi încrederea populaţiei în capacitatea instituţiei de a proteja drepturi şi valori consacrate constituţional, au fost posibile şi datorită existenţei unui cadru normativ corelat cu evoluţia tehnologică”, a spus Sava.
În acelaşi punct de vedere se subliniază că SRI nu formulează aprecieri cu privire la deciziile Curţii Constituţionale, dar „atrage atenţia cu privire la implicaţiile pe care le generează aceste decizii, consecinţele fiind deja resimitite în reducerea drastică a capabilităţilor operaţionale, în imposibilitatea instituţiilor statului de gestiona riscuri şi ameninţări iminente la adresă securităţii naţionale precum şi în crearea unor vulnerabilităţi fără precedent, de natură a afecta siguranţă cetăţenilor”.
CC: „Puține state din UE au reglementat obligația identificării utilizatorilor de cartele pre-pay”
Curtea Constituțională a respins în urmă cu câteva zile legea cartelelor pre-pay luate doar cu buletinul, o lege adoptată de Parlament acum trei luni și care îi obligă pe utilizatorii de cartele preplătite să se legitimeze. În viziunea judecătorilor această lege este doar o completare a așa-numitei legi „Big Brother”, pe care, de asemenea, au declarat-o neconstituțională. Referitor la deciziile de neconstituţionalitate luate pentru legea „Big Brother” şi cea a cartelelor pre-pay, Curtea Constituțională susține că puţine state europene au reglementat obligaţia identificării utilizatorilor de astfel de cartele şi că eficacitatea acestei măsuri, a constatat CE, nu a fost dovedită.