Decizia plenului privind cererea de arestare a deputaților Hrebenciuc și Adam poate fi împinsă până la alegerile prezidențiale

0

Folosind termenele prevăzute de regulamentele de funcționare ale Camerei Deputaților, parlamentarii pot împinge cât mai aproape de data alegerilor prezidențiale data la care va ajunge în plenul Camerei cererea DNA privind arestarea deputaților PSD Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc în dosarul retrocedărilor de terenuri forestiere.

La sfârșitul săptămânii trecute DNA a transmis procurorului general al României solicitarea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaţilor încuviințarea arestării preventive a celor doi deputați. Deși inițial se anunțase că cererea procurorilor nu a ajuns la Cameră, sâmbătă a fost convocată, în regim de urgență, o ședință a  Biroului Permanent pentru a discuta solicitarea și a o transmite, pentru raport, Comisiei Juridice.

Potrivit calendarului de ședințe al Comisiei, scrisoarea ministrului Justiţiei cu privire la solicitarea Parchetului General privind încuviinţarea arestării preventive pentru cei doi parlamentari a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței de marți, 21 octombrie. În situația în care deputații juriști consideră că nu au suficiente informații legate de dosarul în care Hrebenciuc și Adam sunt acuzați de DNA de fapte de corupție, pot solicita date suplimentare din partea procurorului general. Un asemenea demers ar duce la prelungirea termenelor de dezbatere parlamentară.

De remarcat că președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, referindu-se la acest dosar și la traseul administrativ al solicitării formulate de procurori, a invocat exact această situație prevăzută de actele normative: „Respectăm procedurile care sunt stabilite prin regulament și obligațiile pe care le avem din lege. Termenele curg de luni. Luni, marți și miercuri sunt primele trei zile conform legii pentru a face raportul Comisia juridică, dacă nu va cere date suplimentare de la procurorul general. Așa scrie în lege, aceasta este obligația noastră, nu știu mai multe. După care în cinci zile trebuie să-l punem pe ordinea de zi”, a declarat Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților.

De asemenea, prelungirea termenului în care solicitarea DNA privind arestarea deputaților Hrebenciuc și Adam ajunge la votul de plen poate fi prelungit chiar de cei doi parlamentari, care pot cere Comisiei Juridice o prelungire a termenului de emitere a raportului, invocând volumul prea mare de documente pe care trebuie să-l analizeze pentru a-și prezenta punctul de vedere în fața colegilor juriști.

Astăzi, la nouă zile de la primirea la Camera Deputaților a scrisorii ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, privind cererea Parchetului General de arestare preventivă în cazul lui Diniță, plenul trebuie să decidă, prin vot, dacă avizează sau nu cererea procurorilor privind arestarea preventivă a deputatului conservator. Solicitarea procurorilor a fost analizată de membrii Comisiei Juridice (care au dat aviz negativ cererii DNA, cu 9 voturi pentru arestarea deputatului şi 13 împotrivă) marţea trecută. La discuţiile din comisie a fost prezent şi Diniţă, care şi-a susţinut nevinovăţia.

Ion Diniță este acuzat de fapte de corupție în dosarul în care este anchetat şi preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.